Asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading 98 SRL câştigă contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii de Centură a Capitalei

Asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading 98 SRL a fost desemnată vineri câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, după finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivi ofertei, proiectarea şi construcţia acestui lot vor costa 853,42 milioane de lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene nerambursabile.

"Cei 17,965 kilometri de autostradă trebuie proiectaţi de Asocierea câştigătoare în 12 luni şi construiţi în 30 de luni de la semnarea contractului. Constructorul trebuie să ofere inclusiv o garanţie de bună execuţie, pentru o perioadă de 5 ani", precizează CNAIR într-un comunicat remis AGERPRES.

Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti (A0) este împărţit în două sectoare, cu lungimi de 15,465 kilometri (sectorul 1, aferent Centurii de Sud), respectiv 2,5 kilometri (sectorul 2, aferent Centurii de Nord).

Contractul va putea fi semnat doar după ce expiră perioada legală de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii, interval în care pot fi depuse contestaţii, precizează CNAIR. În cazul în care vor fi înregistrate contestaţii, CNAIR SA va trebui să aştepte soluţionarea acestora.

Lotul 3 al noii autostrăzi de Centura a Capitalei (A0) urmează să pornească după intersecţia cu DN 6, pe direcţia nord-vest, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti. La km 93+150 traseul autostrăzii de centură traversează CF 900 Bucureşti - Craiova, iar în continuare traseul traversează râul Sabar, la vest de Dărvani şi canalul de aducţiune Argeş.

În continuare, traseul autostrăzii traversează pădurea Berceni, intersectează DJ 601 (km98+350), traversează pârâul Ciorogârla (km 99+950) şi DJ 602 (km 100+150) şi se termină în proximitatea autostrăzii Bucureşti - Piteşti (A1).

În ceea ce priveşte elementele în plan, traseul în aliniament trebuie să asigure o viteza de proiectare de 140 km/h, iar în zonele unde acest lucru nu este posibil din cauza constrângerilor fizice din teren, trebuie asigurată o viteză minimă de proiectare de 120 km/h.AGERPRES


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

5 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …