Atac la Londra: Theresa May a discutat telefonic cu mai mulți lideri, printre care și premierul român

Premierul britanic Theresa May a avut convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și premierul român Sorin Grindeanu după atacul comis miercuri la Londra și soldat cu patru morți și câteva zeci de răniți, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al șefei executivului britanic, potrivit Reuters.

Într-o declarație făcută joi în Camera Comunelor, Theresa May a confirmat că persoanele rănite în atacul de miercuri din fața Palatului Westminster sunt de mai multe naționalități și includ 12 britanici, trei elevi francezi, doi români, patru sud-coreeni, un german, un polonez, un irlandez, un italian, un chinez, un american și doi greci.

În atac au fost răniți și trei polițiști. Trei persoane și-au pierdut viața în incident, un polițist britanic de 48 de ani, Keith Palmer, un bărbat între 40 și 50 de ani și o femeie de 43 de ani, Aysha Frade, care avea naționalitate britanică, dar era de origine spaniolă. Autorul atacului a fost împușcat mortal de poliție.

May a mulțumit ''prietenilor și aliaților din întreaga lume care au arătat solidaritate'' cu țara sa după atacul de miercuri din apropierea parlamentului britanic .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD