Audierea medicului Camelia Roiu în Comisia de disciplină, amânată pentru luna septembrie

Audierea medicului Camelia Roiu în Comisia de disciplină, amânată pentru luna septembrie

Audierea Cameliei Roiu, medicul care a filmat pacientul de la Spitalul de Arşi pe rănile căruia se aflau larve, în cadrul Comisiei de cercetare disciplinară a fost amânată, luni, pentru luna septembrie, decizia fiind luată ca urmare a unei solicitări depuse de doctor.

Audierea medicului Camelia Roiu în Comisia de disciplină, amânată pentru luna septembrie

Luni, la ora 11.00, la sediul unităţii spitaliceşti era programată audierea în faţa Comisiei de disciplină, însă, vineri, femeii i-a fost aprobată o cerere pentru concediu de odihnă, astfel că aceasta a anunţat că nu poate ajunge.

"Nu se va mai ţine Comisia astăzi (n.r. luni). Doamna Camelia Roiu a făcut cerere de reprogramare şi i-a fost aprobată. Nu s-a stabilit încă o dată exactă la care se va relua, dar probabil undeva prin luna septembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, Adrian Stănculea, pentru MEDIAFAX.

Camelia Roiu a scris, la începutul săptămânii trecute, pe pagina de Facebook un mesaj adresat ministrului Sănătăţii, referitor la faptul că este cercetată disciplinar, susţinând că "împiedicată să îşi facă meseria".

"Nici hârtiile astea nu sunteţi de acord, domnule ministru, să le arat? Am inţeles de la şedinţa de vineri, când aţi venit în spital, că nu sunteţi de acord cu asemenea practici (imaginile filmate) şi că vă imaginaţi cât de greu îţi e când stă cineva la "popoul tau" să e pozeze în timp ce îţi faci meseria. Doar că eu nu am pozat pe nimeni în timp ce opera. Încercaţi atunci să faceţi acelaşi exercitiu de imaginaţie cu mine, acum, când sunt convocată în vreo două comisii de cercetare disciplinară, comisii compuse din medici inculpaţi penal care, culmea, aveau în responsabilitate şi unitatea de transfuzii şi tot ce ţine de îngrijirea arşilor (inclusiv viermii)", a scris medicul Camelia Roiu pe pagina sa de Facebook după ce a postat documentele prin care este convocată de comisia de cercetare disciplinară a Spitalului de Arşi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR