Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a salvat un tânăr căzut într-o groapă săpată de muncitorii de la canalizare

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a salvat, în noaptea de luni spre marţi, un tânăr care a căzut într-o groapă adâncă de patru metri săpată de muncitorii de la canalizare, în apropierea casei sale, transmite Mediafax.

Tânărul în vârstă de 25 de ani a căzut într-o groapă adâncă de patru metri, iar fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, care locuieşte în zonă, a auzit bubuitura puternică şi ţipetele tânărului rămas captiv.

Deşi groapa săpată de muncitorii de la canalizare era semnalizată corespunzător, tânărul nu a observat-o şi a căzut în ea.

Augustin Zegrean a auzit zgomot şi, după ce l-a descoperit pe tânăr în groapă, a sunat la 112 şi a alertat autorităţile locale. 

“La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Pompierii au reuşit să-l scoată pe tânăr din groapă, a fost evaluat medical, dar a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Cristina Răcilă.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale i-a oferit tânărului haine şi pantofi pentru a putea ajunge acasă.


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ana Birchall / „Se confirmă ce am avertizat. La ICCJ, Voiculescu poate obține decizie să i se returneze tot ce i s-a confiscat, dar și despăgubiri de l…

4 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

5 Superarmă sau propagandă?