Auto - F1: MP al Italiei - Carlos Sainz (Ferrari) a scăpat nevătămat în urma unui accident

Pilotul spaniol Carlos Sainz a scăpat nevătămat, dar şi-a deteriorat destul de serios monopostul Ferrari, în urma unui accident produs în timpul celei de-a doua sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Italiei, desfăşurată sâmbătă la Monza.

Sainz a pierdut aderenţa în sectorul Ascari al circuitului italian, în timp ce rula cu o viteză de peste 200 km/h, lovindu-se de zidul de protecţie de pe marginea pistei.

"Am avut un accident puternic. A durut puţin, dar sunt OK", le-a spus Sainz în limba engleză, prin radio, membrilor echipei sale, imediat după impact. El a avut nevoie de secunde bune înainte de a ieşi din monopostul său, care a suferit daune serioase la partea frontală.

Pilotul iberic a fost transportat din precauţie la centrul medical al circuitului de la Monza, unde a fost consultat, înainte de a i se permite să revină la boxa echipei sale, însă participarea sa la cursa de sprint stă sub semnul întrebării, din cauza daunelor suferite de monopostul său.

Ziua de sâmbătă nu a fost una deloc bună pentru Ferrari, după ce şi celălalt pilot al său, monegascul Charles Leclerc, a fost nevoit să-şi întrerupă sesiunea cronometrată înainte de final, din cauza unei probleme la maşina sa, pe care mecanicii scuderiei de la Maranello trebuie să o rezolve cât mai rapid, scrie EFE.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei

4 Piese secrete de F-35 au ajuns în mâinile Chinei după o eroare de transport

5 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1