Avioanele prezidenţiale folosite de Ceauşescu şi Iliescu, adjudecate la licitaţie

Avioanele prezidenţiale folosite de Ceauşescu şi Iliescu, adjudecate la licitaţie

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu - ROMBAC "Super One-Eleven" a fost adjudecat, joi, la preţul de 120.000 de euro la licitaţia de eleganţă "All star game" organizată de Artmark.

Avionul "Super One-Eleven", scos la licitaţie la preţul de pornire de 25.000 de euro, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.

Potrivit Artmark, în august 1982 era prezentat public primul şi singurul avion de pasageri construit în România - ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiaşi an pe Aeroportul Băneasa, în faţa întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 a avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti - Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti - Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate în ţara noastră la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce.

De asemenea, avionul prezidenţial "Negreşti", folosit pentru zborurile din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu, a fost adjudecat în licitaţie la suma de 165.000 de euro. Acest avion este ultimul ROMBAC 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989. Avionul a avut preţul de pornire de 25.000 de euro.

Sursa foto: www.artmark.ro

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria Tezaur, iar vânzarea a avut caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.

În cadrul sesiunii a fost cumpărată şi limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, din colecţia lui Nicolae Ceauşescu, primită cadou de acesta de la Şahul Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR. Limuzina, însoţită de certificat RA-APPS, a fost adjudecată la suma de 95.000 de euro.

Potrivit Artmark, licitaţia a avut vânzări totale de peste 800.000 de euro. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

3 Citiți și judecați voi...

4 „De ce stă Spania cu sute de tancuri și sisteme de apărare aeriană? Împotriva cui vor să le folosească?”

5 Așa o fi?