Bacalaureatul, între „tortură sufletească” și poarta spre universitate: o privire în trecutul examenului de maturitate

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat, în Vechiul Regat, a avut loc în septembrie 1867. Absolvenții de liceu erau evaluați la discipline precum limba română, latină, greacă, matematică și fizică. Inițial, erau organizate două sesiuni anual: una în mai și cealaltă în septembrie, regulament modificat ulterior, din 1883, când prima sesiune a fost mutată în luna iunie.

Examenele erau publice și se desfășurau în marile centre universitare ale vremii, București și Iași. Aveau dreptul să se înscrie candidați care absolviseră ciclul liceal complet atât în instituții de învățământ publice, cât și în străinătate, cu condiția să prezinte un certificat doveditor. Elevii proveniți din școli private puteau participa după ce promovau examenele pentru cursul superior liceal la un liceu de stat. Vârsta minimă a candidaților a evoluat de la 16 ani în 1867 la 17 ani în 1876.

Reguli stricte și rezultate exigențe

Proba scrisă a Bacalaureatului includea limba latină, limba greacă, limba română și matematică sau fizică. Candidații nu aveau voie să comunice între ei sau cu exteriorul, sub sancțiunea excluderii. Singurele materiale permise în sala de examen erau dicționarele și tabelele de logaritmi.

Examenul oral debuta cu o traducere dintr-una dintre limbile greacă, latină sau franceză, urmată de întrebări din filosofie, istorie, geografie, matematică, științe fizice și naturale. Subiectele erau formulate în chiar ziua probei. Notele se acordau de la 1 la 10. Pentru a fi declarat admis, un elev trebuia să obțină o medie de cel puțin 6 între nota la proba scrisă și cea orală, fără a avea o notă sub 3 la vreo materie. În 1867, cerința era și mai strictă: cel puțin 6 la fiecare probă individuală.

Denumirea de „Bacalaureat” a fost folosită începând cu 1864, iar „examenul general” a fost redenumit oficial în „Bacalaureat” în 1882. Un exemplu notabil este Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, unde primul Bacalaureat a avut loc în vara anului 1883, cu doar șase candidați admiși. Potrivit informațiilor de pe site-ul instituției, în 1884, statul întreținea opt licee, iar calitatea învățământului din Bârlad era în creștere, datorită și absolvenților săi de renume, printre care Alexandru Philippide, Alexandru Vlahuță, Nicolae Petrașcu și Rădulescu-Niger.

Un alt reper al vremii este experiența lui Ioan Slavici. După ce a pierdut termenul de înscriere la examenele din Arad și Timișoara, scriitorul a obținut permisiunea de a susține Bacalaureatul la Satu Mare, în fața unei comisii unice care se deplasa la fiecare liceu. În 1868, Ioan Slavici a fost declarat „matur”, obținând calificative variate: „lăudabil” la religie, „suficient” la latină, matematică, fizică și filozofie, și „bine” la limba germană, geografie, istorie și științele naturii, conform lui Vasile Scurtu în „Contribuții la viața lui Ioan Slavici”.

Reforma lui Spiru Haret și reintroducerea examenului

În 1898, Bacalaureatul a fost desființat printr-o lege, într-un context social dificil, marcat de o rată a analfabetismului de 78% la nivel național, ajungând la 84% în mediul rural, conform recensământului din 1899. Spiru Haret, revenit în țară la solicitarea Regelui Carol I pentru a revoluționa învățământul românesc, a elaborat Legea învățământului secundar și superior și Legea învățământului profesional în 1899. Viziunea sa includea transformarea liceului într-o școală de cultură generală, specializarea urmând să se facă la universitate sau în școli de profil, eliminând astfel examenul de absolvire liceală în favoarea unui examen de admitere în facultate.

Bacalaureatul a fost reintrodus în 1925, sub mandatul ministrului Instrucțiunii Constantin Anghelescu, marcând începutul structurii moderne a acestui examen. Anghelescu, personalitate complexă (chirurg și profesor universitar), a motivat decizia prin necesitatea unei selecții riguroase a absolvenților care doreau să continue studiile la universitate, dată fiind „îmbulzirea fără măsură și prin nimic justificată spre Universitate”, așa cum relata Revista „Albina” în 1934.

Ceea ce avea nou liceul d. Dr. Anghelescu era examenul de bacalaureat. Reînființat în 1925 și menținut în 1928, acest examen trebuia să răspundă unei adânci nevoi de selectare a absolvenților, în trecerea lor spre Universitate. Îmbulzirea fără măsură și prin nimic justificată spre Universitate începuse să devină o adevărată primejdie pentru cultura românească. Iarăși în mod firesc trebuia să urmeze reorganizarea învățământului superior.

Revista „Albina”, 1934

Totuși, reintroducerea Bacalaureatului a adus și rate de promovare descurajatoare. În 1925, din 3.887 de elevi înscriși, doar 1.887 au reușit la prima sesiune, iar la a doua, din 2.768 prezenți, doar 987 au trecut. Situația a fost similară în anii următori: în 1927, 2.795 din 5.584 de înscriși au promovat în vară, iar în toamnă, 1.865 din 4.219 elevi. În 1928, din 6.538 înscriși în iunie, 2.870 au obținut diploma, iar din 9.883 prezenți în septembrie, doar 3.825 au fost admiși. Procentele au început să crească ușor în 1930 (56% la vară, 48,02% la toamnă) și 1931 (69,43% la vară, 61,91% la toamnă).

Mircea Eliade și „tortura sufletească” din 1925

Experiența examenului a fost intensă, chiar și pentru viitoarele personalități. În toamna anului 1925, Mircea Eliade, pe atunci un copil timid, se număra printre cei aproximativ 95 de elevi „chinuiți” ai Liceului „Sfântul Sava” din București, așteptând cu emoție Bacalaureatul.

În sala prea mare și prea rece pentru sângele nostru înspăimântat, am fost rânduiți fiecare în câte o bancă. Doi profesori necunoscuți și grăbiți ne-au dictat subiectul. M-am liniștit de cum am început să scriu. A doua zi, la același ceas de dimineață, am tradus un paragraf din Seneca filozoful, iar după-amiaza am pregătit versiunea franceză. Eram liberi trei zile. Ne-am întors acasă fericiți. Am râs pe străzi, socotindu-ne studenți.

Mircea Eliade, „Romanul adolescentului miop”

Proba orală a adus întrebări variate și provocatoare. Un membru al comisiei l-a interogat pe Eliade despre lexicul bizantin, la istorie despre istoricii ardeleni, și la științe naturale despre evoluția aparatului digestiv de la echinoderme la om. Chiar dacă Eliade a răspuns cu pasiune, rememorând lecturile științifice și anii petrecuți în laboratorul de fiziologie, profesorul i-a considerat memoria „proastă”, așa cum mărturisea scriitorul.

În cele din urmă, Mircea Eliade a fost printre cei doar 44 de elevi care au promovat examenul în sesiunea de toamnă a anului 1925, fiind singurul din Liceul „Sfântul Sava”. Numele său a fost publicat în ziarele vremii, alături de ceilalți admiși. Ani mai târziu, Eliade își amintea de tensiunea generată de noul sistem de Bacalaureat, perceput ca o amenințare la adresa elevilor și profesorilor deopotrivă.

Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu știe ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii și-au pierdut calmul, băieții sunt înspăimântați. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit și care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienți sau insuficienți pentru Universitate.

Mircea Eliade

Criticile lui Nicolae Iorga și „perlele” elevilor de altădată

Nu doar elevii și părinții erau nemulțumiți de rigorile examenului. Însuși marele istoric Nicolae Iorga a cerut desființarea Bacalaureatului, pe care îl considera „o tortură sufletească” și o „instituție medievală”. Opinia sa, publicată în ziarul „Adeverul” în 1929, sublinia inutilitatea examenului într-un sistem de învățământ bine structurat și punea eșecurile elevilor pe seama profesorilor care nu-și făcuseră datoria.

Eu, așa cum am mai declarat, sunt absolut contra examenului de bacalaureat. Proba aceasta a bacalaureatului nu este o probă, ci o tortură sufletească. Bacalaureatul este o instituție medievală. Cu școlari ascultători și cu profesori ascultători n’avem nevoe de bacalaureat. învățământul nostru a fost clădit pe baze cari cuprind această probă a bacalaureatului, care este absolut inutilă. În loc ca noi să spunem că avem un învățământ secundar rău și de aceia avem nevoe de bacalaureat, am face mai bine să ne îngrijim de un învățământ secundar bun. Eu am ieșit întâiul la examenul de bacalaureat la Iași. Și cu toate acestea păstrez cea mai rea impresie de la acel examen.

Nicolae Iorga, 1929

Pe lângă dificultatea examenului, profesorul Ion Simionescu a relatat „perle” memorabile ale elevilor de Bacalaureat. Acesta critica lacunele grave ale candidaților la geografie, menționând răspunsuri precum „Blajul e centru secuiesc” sau plasarea Maramureșului „vag, în mijlocul Ardealului”.

Să se spună că Blajul e centru secuiesc, iar Maramureşul să fie arătat, acolo, vag, în mijlocul Ardealului, e drept că face să ți se strângă inima de durere, chiar dacă asemenea bazaconii le-ar spune codașul clasei. Că nu se știe cum e relieful Ardealului, mai merge. Dar după șapte ani de școală să nu știi ce e relief, iarăși nu e permis celui mai rău elev. Mi-ar veni greu să înșir aici tot ce carnetele mele conțin ca răspunsuri ale elevilor din București, Iași ori Vaslui, de la licee cu recunoscută reputație ori mai modeste. Că sunt absolvenți care nu știu unde e pe hartă Galați, că nu se pot arăta în clasă punctele cardinale și câte altele, nu denotă lene la învățătură, ci slab interes pentru geografia țării în care vor avea de trăit.

Ion Simionescu

La limba română, răspunsurile erau adesea stereotipe, reproduceri din tratate prescurtate. Întrebarea despre autorul preferat era considerată de Simionescu o „fanfaronadă goală”. Surprize apăreau și la franceză, un absolvent scuzându-se că „Am avut patru suplinitori pe an la limba franceză”.

Regulamentul „modern” al examenului: probe, comisie și costuri

Conform reglementărilor publicate în Monitorul Oficial, Bacalaureatul se desfășura în două sesiuni anuale: una de vară (25 iunie – 10 iulie) și una de toamnă (15 – 30 septembrie). Fiecare comisie de examinare era formată din șapte membri: șase profesori titulari de la clasele superioare ale liceelor de stat, reprezentând toate specialitățile, și un al șaptelea membru, numit dintre cadrele didactice universitare (profesor sau conferențiar) sau foștii inspectori școlari, desemnați prin decret regal.

Examenul scris includea trei probe. Prima era la limba română, având ca scop evaluarea cunoștințelor, corectitudinii limbii scrise, clarității exprimării ideilor și îngrijirii formei. Subiectul putea fi o compunere literară sau expunerea unui subiect general de literatură, istorie sau științe. Consultarea cărților sau a notițelor era strict interzisă.

A doua probă consta într-o traducere din limba română în limba franceză, un text de 10-12 rânduri, ușor, fără arhaisme sau dificultăți sintactice. Utilizarea dicționarului nu era permisă.

Proba a treia era diferențiată în funcție de profil: elevii secțiilor clasice și moderne, precum și elevele școlilor secundare de gradul II, traduceau un text din latină în română, cu permisiunea de a folosi dicționare. Elevii secției reale rezolvau o problemă de matematică. Minoritățile își puteau susține această probă în limba în care studiaseră liceul.

Examenul oral implica evaluarea fiecărui candidat de către membrii comisiei la limba română, istoria patriei, geografia României, instrucția civică (drept constituțional și administrativ) și limba franceză. În funcție de profilul absolvit, se adăugau probe la latină și elenă, sau la matematică, științe fizico-chimice și științe naturale. Un elev era respins la proba orală dacă obținea o notă mai mică de 4 la o materie sau nota 4 la mai mult de două materii. Respingerea era totală dacă nota 4 era obținută atât la proba scrisă, cât și la cea orală la aceeași materie.

Examenul nu era gratuit; se percepea o taxă de 800 de lei, însă candidații cu dificultăți financiare puteau solicita scutirea de taxă prin prezentarea unui act de paupertate.

Cei care promovau examenul primeau o Diplomă de Bacalaureat, eliberată de inspectoratul regional în numele ministerului. Diploma conținea informații despre starea civilă a absolventului, fotografia, tipul examenului și sesiunea de promovare, semnăturile ministrului sau reprezentantului său, președintelui comisiei și candidatului, precum și ștampila inspectoratului regional. Pe verso erau menționate media totală obținută în fiecare dintre cele patru clase ale cursului superior de liceu, anul școlar respectiv și școala de proveniență.

Explorează subiectele:

Bacalaureat Mircea Eliade Nicolae Iorga

Distribuie Distribuie Comentarii