Batalionul „Şaman”, unitatea de elită care sabotează inamicul rus în interiorul graniţelor sale

Potrivit publicaţiei britanice, „şamanii”, care de fapt sunt membri ai Detaşamentului 10 al Forţelor Speciale Ucrainene, pot fi numiţi drept autorii actelor de sabotaj care au lovit brusc şi misterios în ultima vreme rafinării de petrol, depozite de muniţii, reţele de comunicaţii din Rusia etc.

Bine echipaţi şi ajutaţi de întunericul nopţii, „şamanii” au pătruns adesea în teritoriul ţării care le-a atacat căminul. Misiunea lor este să distrugă infrastructura critică folosită de ruşi pentru războiul din Ucraina.

The Times a realizat un interviu cu doi membri ai acestui corp de recunoaştere şi atac, şi anume cu sergenţii „Handsome” şi „Twenty Two”, ambii în vârstă de 25 de ani.

Inteligenţi, cu o condiţie fizică foarte bună, cei doi sergenţi au fost selectaţi pentru Detaşamentul 10 după ce au luptat în unităţi regulate.

„Cele mai interesante misiuni sunt să lucrezi în spatele liniilor inamice, să plasezi explozibili în spatele liniilor de front, peste graniţă”, spune „Twenty Two”.

„Ruşii nu ştiu ce li se întâmplă, de multe ori nu le vine să creadă că am fost acolo”, adaugă „Handsome”.

„Îi trimitem să se ocupe de cele mai dificile sarcini, pentru că sunt cei mai buni şi cei mai mai curajoşi”, a declarat un ofiţer de rang înalt.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc