Bebelușii învață cel mai bine când apar situații neașteptate (studiu)

Bebelușii învață cel mai bine atunci când apare ceva neașteptat este concluzia unui studiu efectuat recent la Universitatea Johns Hopkins din SUA ale cărui rezultate au fost publicate în revista Science, informează philadelphia.cbslocal.com. Cercetarea, constând din patru experimente cu bebeluși de până la 11 luni care nu vorbesc încă, a constatat că aceștia au cunoștințe înnăscute asupra lumii, iar atunci când ceva acționează sau reacționează altfel decât ar trebui, bebelușii se vor concentra mai mult asupra acelui obiect și astfel, până la urmă, vor învața ceva mai mult.

"Cercetările noastre sugerează că bebelușii folosesc cunoștințele pe care le au deja asupra lumii pentru a formula predicții. Atunci când se demonstrează că aceste predicții sunt greșite, bebelușii utilizează acest element de noutate drept o ocazie specială pentru a învăța", a explicat Lisa Feigenson, profesor în științe psihologice și studiul creierului la Krieger School of Arts and Sciences din cadrul Universității Johns Hopkins, participantă la acest proiect.

De exemplu, cercetătorii au pus un grup de bebeluși în situația de a urmări o bilă care se rostogolește pe o rampa și se oprește într-un zid, iar alt grup a urmărit o bilă care se rostogolește de pe rampă și pare să treacă prin zid "ca prin minune".

Bebelușii care au urmărit prima situație, previzibilă, erau mai puțin interesați să se joace cu acest obiect în vreme ce aceia care au urmărit cel de-al doilea scenariu "au făcut alegerea de a explora comportamentul bilei care s-a purtat altfel decât se așteptau ei", a menționat sursa citată.

Iar bebelușii nu s-au arătat interesați doar să se joace cu bila imprevizibilă, ci au fost dornici să și învețe ceva despre această bilă și să o înțeleagă. De pildă, bebelușii care văzuseră cum bila pare să treacă prin zid au lovit obiectul de masă, semn că, în felul lor, ei își verificau propriile ipoteze.

"Comportamentele bebelușilor nu sunt doar reacții reflexe la noutatea unor evenimente surprinzătoare, ci reflectă încercări mai profunde de a învăța mai mult despre acele aspecte ale lumii înconjurătoare care nu s-au conformat așteptărilor" , a afirmat Aimee Stahl, principala autoare a studiului, doctorandă la Departamentul de Științe Psihologice și Studiul Creierului de la Universitatea Johns Hopkins, mai scrie philadelphia.cbslocal.com . AGERPRES 


populare
astăzi

1 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

2 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

3 „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău. Normal că l-am recomandat”

4 Prejudiciu de peste un milion de euro: Percheziții la cooperative meșteșugărești în București

5 Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026