Belarus: Lukaşenko spune că nu este interesat să fie recunoscut ca preşedinte de Occident (AFP)

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a atacat joi decizia mai multor ţări de a nu îi recunoaşte legitimitatea, după un scrutin prezidenţial considerat fraudulos şi după reprimarea unei vaste mişcări de contestare, relatează AFP.

"Strigă că nu ne recunosc. Ştiţi, nu le-am cerut niciodată să ne recunoască, să ne recunoască alegerile, să ne recunoască preşedintele reales", a spus, conform agenţiei oficiale de presă Belta, Lukaşenko, vorbind despre sine, aşa cum face deseori, la prima persoană plural, primindu-l pe ambasadorul chinez.

Preşedintele belarus şi-a început oficial miercuri al şaselea mandat în urma unei ceremonii de învestitură care nu a fost anunţată înainte, de teama, potrivit opoziţiei, unei mobilizări a protestatarilor.

UE, Germania, cele trei ţări baltice - Lituania, Letonia şi Estonia -, Polonia, precum şi SUA au transmis ulterior că nu îl recunosc pe Lukaşenko, la putere din 1994, ca preşedinte legitim ales al Belarusului.

Realegerea sa extrem de controversată în cadrul unui scrutin la 9 august a declanşat o mişcare de contestare inedită în ţară care continuă în ciuda reprimării manifestaţiilor, încarcerării sau exilării unor figuri ale opoziţiei.

Învestitura lui Lukaşenko a dus miercuri la manifestaţii spontane care au adunat mii de persoane, în special în capitala Minsk.

Poliţia le-a dispersat violent, iar 364 de persoane au fost arestate, dintre care 252 la Minsk, conform Ministerului de Interne. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …