Belarus: Opozantul care şi-a înfipt un stilou în gât a revenit la închisoare

Belarus: Opozantul care şi-a înfipt un stilou în gât a revenit la închisoare

Un militant al opoziţiei belaruse care şi-a înfipt un stilou un gât a revenit la închisoare miercuri, la o zi după gestul său şi după o intervenţie chirurgicală, a anunţat ONG-ul Viasna, informează AFP.

Stepan Latypov, 41 de ani, a urcat marţi pe o bancă în cuşca deţinuţilor unde se afla în calitate de acuzat înainte de a face gestul, potrivit acestei organizaţii de apărare a drepturilor omului. El a fost evacuat inconştient, cu o ambulanţă.

Opozantul a fost operat, apoi transferat din spital spre centrul de detenţie provizorie unde era închis înainte, au anunţat apropiaţi ai săi citaţi de Viasna.

ONG-ul nu a precizat care este starea lui de sănătate şi nici dacă el se află într-o celulă sau la infirmerie.

Potrivit Viasna, cu puţin timp înainte de a-şi înfige stiloul în gât, opozantul şi-a avertizat tatăl, care venise să depună mărturie, că a fost ameninţat cu urmăriri în justiţie împotriva apropiaţilor şi familiei sale dacă nu-şi va recunoaşte vinovăţia.

Stepan Latypov a fost arestat pe 15 septembrie lângă domiciliul său, un bloc de locuinţe cunoscut la Minsk ca fiind foarte activ în contestarea puterii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

El este judecat pentru fraudă în cadrul activităţilor sale profesionale, pentru coordonarea mişcării de protest printr-un grup pe mesageria Telegram, pentru înfiinţarea unui atelier de fabricare de simboluri ale opoziţiei şi pentru că a opus rezistenţă poliţiştilor în momentul arestării.

Preşedintele Lukaşenko se confruntă cu manifestaţii de o amploare inedită după ce a fost ales pentru un al cincilea mandat în august 2020.

Reprimarea mişcării de contestare a făcut mai mulţi morţi şi a dus la mii de arestări, generând un val de sancţiuni din partea Occidentului împotriva regimului belarus.

La sfârşitul lui mai, un avion de linie ce efectua cursa Atena-Vilnius a fost deturnat de autorităţile belaruse spre Minsk, escortat de un bombardier, după o alertă cu bombă. Alerta s-a dovedit falsă, însă un opozant belarus care se afla la bord şi iubita lui au fost arestaţi, cauzând indignarea statelor din UE, care acuză Minskul că a pus în scenă ameninţarea.

Potrivit Viasna, la ora actuală există 49 de deţinuţi politici în Belarus.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”