
„Blocați totul” / Franța, paralizată de proteste / Mobilizare de amploare a forțelor de ordine
Zeci de mii de oameni sunt așteptați să participe miercuri la demonstrațiile „Blocați totul”, care vizează paralizarea transporturilor, a școlilor și a vieții de zi cu zi din Franța. Protestele organizate la cererea grupurilor locale, pe fondul frustrării provocate de planurile de austeritate, reprezintă un avertisment pentru Emmanuel Macron, potrivit presei internaționale.
O mișcare de protest populară care a început pe rețelele sociale prinde avânt cu sloganul „Blocați totul” („Bloquons tout”) în Franța, pe 10 septembrie. Organizatorii speră să paralizeze țara pentru a protesta împotriva planului bugetar național al prim-ministrului François Bayrou, chiar dacă guvernul său s-a prăbușit luni seară, potrivit AP .
Blocaje ale infrastructurilor de transport, ale locurilor simbolice sau ale liceelor, demonstraţii, „greva cardurilor bancare” (plăţi exclusiv numerar) sunt câteva dintre modalităţile în care protestatarii au de gând să „blocheze tot”.
La manifestație sunt așteptați să participe zeci de mii de protestatari, astfel că, au fost mobilizați peste 80.000 de polițiști în toată Franța. Autoritățile spun că se pregătesc pentru posibile acte de sabotaj și alte forme de violență.
Ministrul francez de interne, Bruno Retailleau, a avertizat că, pe lângă protestele pașnice, „există și alte acțiuni care ar putea fi mult mai intense – blocaje, posibile acte de sabotaj, acte care ar putea fi mult mai violente”. Potentialele ținte ar putea include rafinăriile de petrol, depozitele de combustibil, gările și șoselele de centură, a spus el.
Zeci de persoane reţinute
Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a declarat că se aşteaptă la o acţiune „dură”, deoarece mişcarea a fost „preluată de extrema stângă”, dar el nu crede că acţiunea va mobiliza „societatea civilă”, potrivit Le Figaro, citat de News.ro.
Încă de luni seară, 11 000 de persoane s-au adunat în faţa primăriilor din Franţa pentru „a-şi lua rămas bun” de la François Bayrou, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, dând astfel un indiciu al mobilizării.
Potrivit unui bilanţ al Prefecturii poliţiei din Paris până la ora locală 8.25 (9.25, ora României), 75 de persoane au fost reţinute miercuri în Paris şi în împrejurimi.

Cum a apărut mișcarea „Blocați totul”
Pe rețelele sociale din Franța, trei cuvinte au început să circule intens de când Bayrou și-a anunțat planul bugetar național pe 15 iulie: „Boicot, nesupunere și solidaritate”, potrivit France24 .
În spatele sloganului se află mișcarea națională de protest „Blocăm totul”, care a chemat azi lumea la protest, în încercarea de a paraliza țara.
Colectivul de cetățeni, care are aproximativ 20 de organizatori, potrivit ziarului francez Le Parisien, afirmă că este independent de partidele politice și sindicate. Pe platformele de socializare X, TikTok, Telegram și Facebook, mesajul său a devenit viral, susținătorii împărtășind imagini sub hashtagurile #10septembre2025 și #10septembre.
Motivul pentru această nemulțumire generalizată este planul financiar al lui Bayrou pentru 2026, care vizează reducerea cu 43,8 milioane de euro a bugetului național și reducerea deficitului în creștere al Franței. Printre cele mai controversate măsuri de austeritate se numără planurile de eliminare a două sărbători naționale, înghețarea pensiilor și reducerea cu 5 miliarde de euro a cheltuielilor din domeniul sănătății, scrie și Euronews.com .
Însă, în săptămânile care au urmat după ce protestele au început să câștige sprijin, peisajul politic francez s-a schimbat radical. La sfârșitul lunii august, Bayrou a solicitat un vot de încredere în parlament pentru guvernul său – și pentru bugetul acestuia. Luni seară, guvernul lui s-a prăbușit. Marți, în locul său a fost numit Sébastien Lecornu, un apropiat al lui Emmanuel Macron.
Despre nivelul de frustrare din Franța a vorbit la BBC comentatorul Bruno Cautrès. „Există o bulă de exasperare în țară”, a explicat el, adresându-i un avertisment lui Macron.
„Macron a fost extrem de activ la nivel internațional, în special în ceea ce privește Ucraina în ultimele două săptămâni. Și cred că este timpul ca Macron să vorbească cu francezii. Pentru că… există un nivel foarte ridicat de furie, frustrare și tensiuni”, a spus el.