BNS: Confederațiile sindicale vor sesiza miercuri Avocatul Poporului în legătură cu transferul contribuțiilor sociale la angajat

Confederațiile sindicale din România vor sesiza miercuri Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ adoptat de Guvern privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, conform unei informări de presă a Blocului Național Sindical (BNS).

"Miercuri, 15.11.2017, ora 13:00, confederațiile sindicale din România vor sesiza Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ adoptat de Guvern privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat", precizează reprezentanții BNS.

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede, printre altele trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, a fost publicată în Monitorul oficial la finele săptămânii trecute.

De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă, din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …