Botoşani: Nelu Tătaru, vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Mavromati''

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Mavromati'' Botoşani, pentru a verifica gradul de pregătire al unităţii medicale de a face faţă pacienţilor cu COVID-19 şi non- COVID.

El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar împreună cu cadrele medicale de aici a vizitat toate secţiile spitalului.

"Evaluarea de astăzi dimineaţă mi-a arătat, dincolo de o creştere a numărului de cazuri noi la nivelul întregii ţări, şi o creştere a numărului de testări la nivelul judeţului Botoşani, Suceava şi Neamţ. De aceea, de dimineaţă am reluat aceste vizite neanunţate, fiindcă că am vrut să văd capacitatea spitalului şi adresabilitatea la Unitatea Primiri Urgenţă şi capacitatea tehnică", a afirmat Tătaru.

Ministrul a apreciat că spitalul are capacitatea să gestioneze situaţia pandemiei la nivel judeţean, fiind "plăcut impresionat" că întreg personalul celei mai mari unităţi medicale din judeţul Botoşani foloseşte corespunzător echipamentele medicale.

Ulterior, Ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire la sediul Instituţiei Prefectului cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, dar şi cu directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", medicul Radu Malancea. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Cum arăta o scandinavă de acum 6.000 de ani: piele închisă și ochi albaștri