Bravo!/Fostul procuror Mircea Negulescu a formulat plângere penală împotriva fostei procuroare a Secţiei Speciale Adina Florea şi a fostului deputat PSD Vlad Cosma

Bravo!/Fostul procuror Mircea Negulescu a formulat plângere penală împotriva fostei procuroare a Secţiei Speciale Adina Florea şi a fostului deputat PSD Vlad Cosma

Fostul procuror Mircea Negulescu a depus plângere penală la Parchetul General împotriva fostei procuroare a Secţiei Speciale Adina Florea, a fostului deputat PSD Vlad Cosma şi a omului de afaceri din Ploieşti, Răzvan Alexe, potrivit unui document consultat de g4media.ro .

Mircea Negulescu îi acuză pe cei 3 şi alte persoane de represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, grup infracţional organizat şi alte infracţiuni. Fostul procuror SIIJ, acum inspector la Inspecția judiciară, Adina Florea, și fostul deputat PSD Vlad Cosma nu răspuns solicitărilor G4media.ro de a exprima un punct de vedere.

Negulescu îşi întemeiază plângerea penală pe concluziile judecătoarelor Lucia Rog, Lavinia Lefterache și Ioana Alina Ilie de la Înalta Curte care l-au achitat într-unul din dosarele sale, pe 31 octombrie 2022. Decizia de achitare nu este însă definitivă, dar a fost emisă de unele dintre cele mai pregătite judecătoare de la Înalta Curte.

În motivarea sentinţei de achitare, instanţa supremă a formulat acuzații extrem de grave la adresa fostului procuror al Secției Speciale, Adina Florea, potrivit motivării consultate de G4media.ro. Instanța o acuză pe procuroarea Adina Florea că a folosit declarații mincinoase ale omului de afaceri Răzvan Alexe potrivit cărora ar fi fost constrâns de fostul procuror al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Mircea Negulescu, să îl denunțe pe fostul deputat PSD Vlad Cosma într-un dosar privind finanțarea campaniei electorale a PSD Prahova din 2012 cu fonduri obținute prin evaziune fiscală. Mai mult, acuză judecătoarele, dosarul instrumentat de Adina Florea împotriva fostului procuror Mircea Negulescu a condus la sentința de achitare a lui Vlad Cosma în dosarul de evaziune fiscală.

Deși (…) înregistrarea dovedea extrem de clar faptul că declaraţiile martorului Alexe Răzvan nu corespund realităţii, procurorul a prezentat în rechizitoriu doar anumite fragmente, scoase din context, pe care le-a folosit în susţinerea acuzaţiei, arată instanța.

În prezenta cauză, acceptarea necenzurată a susţinerilor părţii civile (Vlad Cosma – n.r.) şi ale martorilor (Răzvan Alexe, etc – n.r.), fără a se observa aspectele esenţiale care demonstrau fără nicio îndoială că realitatea era opusă celei relatate de aceştia (respectiv a datelor la care au fost audiaţi martorii şi au fost înregistrate declaraţiile acestora, a celei la care s-a formulat denunţul; a faptului că o serie de martori, care nu aveau nicio legătură cu părţile din dosarul nr. 427/P/2014, susţineau împrejurări de fapt similare celor relatate de Alexe Răzvan şi Stroe Cecilia în faţa procurorului Negulescu; a faptului că şi în faţa altor procurori declaraţiile au fost similare, etc.),a condus la formarea acestui dosar penal, care a influențat şi soluţia pronunţată în cauza în care Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru şi Uşurelu Petrică Lucian erau cercetaţi în calitate de inculpaţi”, arată judecătoarele ÎCCJ.

Judecătoarele ÎCCJ formulează acuzații extrem de grave și la adresa părții civile din dosarul instrumentat de Adina Florea, fostul deputat Vlad Cosma, și a unor martori precum omul de afaceri Răzvan Alexe.

”Înalta Curte constată, așadar, că analiza coroborată a materialului probator administrat conduce la concluzia certă că nu procurorul Negulescu Mircea este cel care a construit un scenariu mincinos prin ticluirea de probe, ci acest lucru s-a realizat de către partea civilă şi o parte din martorii din prezenta cauză, în scopul evident de a-şi susţine apărările din alte dosare penale, însă, prin gravitatea afirmaţiilor şi caracterul organizat demonstrat în cauză, declaraţiile acestora depăşesc cu mult cadrul permis de dispoziţiile legale, arată Înalta Curte.

Context. Pe 31 octombrie 2022, completul de 3 judecători al ÎCCJ a dispus achitarea fostului procuror Mircea Negulescu. Acesta fusese acuzat de fosta procuroare a Secției Speciale, Adina Florea, de presupuse abuzuri împotriva fostului deputat PSD Vlad Cosma.

Adina Florea susținea că Negulescu ar fi constrâns martorii, printre care Răzvan Alexe, ”cu pistolul și cătușele pe masă” să îl denunțe pe fostul deputat Vlad Cosma în dosarul de evaziune privind finanțarea campaniei electorale a PSD Prahova din 2012.

La rândul lui, ca să beneficieze de dispozițiile legale privind reducerea la jumătate a pedepsei, Vlad Cosma l-a denunțat pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiță că ar fi finanțat ilegal activități electorale ale PSD și ale fostului lider Victor Ponta. În urma acuzațiilor reciproce de ticluire de probe, dosarul de evaziune împotriva lui Vlad Cosma, dosarul ”Tony Blair” împotriva fostului deputat Sebastian Ghiță și a fostului premier Victor Ponta, dar și două dosare ale fostului anchetator Mircea Negulescu au sfârșit prin decizii de achitare, clasare sau restituire la parchet. De precizat că sentința de achitare în dosarul lui Negulescu nu este definitivă, iar acesta mai este judecat, alături de fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, într-un dosar penal aflat pe rolul Înaltei Curți privind presupuse abuzuri împotriva lui Sebastian Ghiţă.


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...