Brazilia/Scandalul de corupție Petrobras: Un judecător cere investigarea campaniei pentru realegerea președintei Dilma Rousseff

Vicepreședintele autorității electorale TSE din Brazilia a cerut vineri investigarea campaniei pentru realegerea președintei Dilma Rousseff în 2014, invocând dovezi conform cărora aceasta ar fi fost finanțată cu bani dintr-o schemă de corupție la compania petrolieră de stat Petrobras, transmite Reuters.

Într-un document transmis procurorilor federali și poliției federale, Gilmar Mendes, care este totodată și judecător al Curții Supreme, a precizat că ancheta, veche de 17 luni, privind o schemă masivă de fixare de prețuri și scandalul mitei pentru politicieni a descoperit dovezi conform cărora Partidul Muncitorilor al președintei Dilma Rousseff a fost finanțat indirect cu bani furați de la grupul Petrobras, a cărui denumire oficială este Petroleo Brasileiro SA.

Solicitarea venită din partea TSE este o nouă lovitură pentru Dilma Rousseff, care nu se numără printre zecile de politicieni aflați sub investigație pentru luare de mită, dar a cărei cotă de popularitate a scăzut sub 10% ca urmare a scandalului și a stagnării economice.

Partidul Muncitorilor a spus că toate donațiile au fost legale și înregistrate corespunzător la autoritățile electorale.

Procurorii l-au inculpat joi pe președintele Camerei Deputaților, Eduardo Cunha, sub acuzația că a luat mită 5 milioane de dolari, fiind primul politician activ care este oficial pus sub acuzare în acest scandal de corupție, cel mai mare din istoria Braziliei.

Cunha a declarat însă vineri că nu va renunța la post în urma inculpării sale. "A renunța este un act unilateral, fiecare are dreptul să-l facă sau nu. Însă 'a renunța' este un cuvânt care nu face parte din vocabularul meu. Și nu va face parte, la fel nici 'lașitate'", a spus șeful Camerei Deputaților la o întâlnire cu sindicaliștii la Sao Paolo, potrivit AFP.

"Sunt absolut nevinovat. Nu există nimic împotriva mea", a declarat Cunha, membru al PMDB, partid de centru esențial pentru supraviețuirea coaliției aflate la putere.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

2 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

3 De citit...

4 Bolojan / Coaliția a ajuns la un acord pentru creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari

5 „Băieți, săpați tranșee” / Kuleba dezvăluie cum SUA au avertizat Ucraina în 2021 despre invazia rusă, dar europenii au ignorat avertismentul