BREAKING Florin Iordache ales președinte al Consiliului Legislativ

BREAKING Florin Iordache ales președinte al Consiliului Legislativ

Deputatul PSD Florin Iordache a fost ales marți în funcția de președinte al Consiliul Legislativ după ce a primit cel mai mare număr de voturi, potrivit anunțului oficial de la tribuna Parlamentului.

Astfel, Iordache, fost ministru în Guvernul Grindeanu și autor al OUG 13, a fost votat de 185 de senatori și deputați, în vreme ce fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a primit doar 41 de voturi. Duli Ionuț Mazâlu, secretarul general al Consiliului Legislativ, a obținut două voturi.

În funcția de președinte a Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost ales senatorul USR George Dircă. El a primit 174 de voturi.

Potrivit Constituției, Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

În prezent, legea nu prevede o limită a mandatului președintelui Consiliului Legislativ și nici o procedură de revocare a acestuia din funcție. Dragoș Iliescu, primul și singurul până acum președinte al CL, a stat în funcție vreme de 19 ani, până la pensionarea sa în vara acestui an. El fusese numit președinte al CL în 2001.


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …