Uniunea Europeană a recunoscut pentru prima dată, într-un răspuns pentru New York Times , că un oficial de rang înalt a revizuit mesajele dintre Ursula von der Leyen și șeful Pfizer, Albert Bourla, dar a declarat că nu avea nicio obligație să le păstreze, în ciuda interesului intens.

Când Uniunea Europeană a obținut un acord pentru achiziționarea a până la 1,8 miliarde de doze din vaccinul împotriva coronavirusului de la Pfizer la începutul anului 2021, a existat un mare interes cu privire la modul în care blocul a reușit să încheie o înțelegere considerată o victorie majoră.

Așadar, când a ieșit la iveală faptul că Ursula von der Leyen, președinta executivului UE, a schimbat mesaje text cu directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor acordului, jurnaliștii s-au grăbit să solicite aceste înregistrări în conformitate cu regulile de transparență ale blocului comunitar. Uniunea Europeană a refuzat, iar publicația The New York Times a contestat acest refuz în instanță.

În luna mai a acestui an, o instanță a UE a decis că blocul comunitar „nu a reușit să explice într-un mod plauzibil” de ce nu a publicat înregistrările. Ca răspuns la această hotărâre, ramura executivă a blocului comunitar, Comisia Europeană, a oferit săptămâna aceasta ziarului NY Times o relatare mai detaliată, dar aceasta s-ar putea să nu facă prea mult pentru a calma îngrijorările activiștilor pentru transparență, pentru care această bătălie prelungită a devenit un punct de criză.

Decizia de a nu păstra mesajele, făcută după o solicitare pentru dezvăluirea lor

Răspunsul Comisiei sugerează că a distrus sau a pierdut mesajele după ce a considerat că acestea nu erau importante și că nu avea nicio obligație să le păstreze.

Răspunsul confirmă faptul că mesajele text au existat cândva, lucru pe care Comisia a evitat să-l precizeze în mod clar. Se menționează că Björn Seibert, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, le-a citit „în vara anului 2021”.

Această sincronizare înseamnă că decizia de a nu păstra mesajele a fost luată după solicitarea inițială, în mai 2021, de către Alexander Fanta, pe atunci jurnalist la o publicație de știri germană, pentru acestea. Ulterior, New York Times a răspuns cu propria solicitare.

Rugat să comenteze, Fanta a spus: „Sunt șocat și consternat că au decis să șteargă mesajul după ce am făcut cererea”, numind-o o acțiune întreprinsă cu „rea-credință”.

Comisia a afirmat că Seibert a stabilit că „singurul scop” al mesajelor era programarea și că nu era nevoie ca acestea să fie păstrate.

Comisia a declarat că nu mai poate găsi mesajele text și a afirmat, fără a preciza explicit, că nu le mai deține. Aceasta a explicat faptul că Ursula von der Leyen și-a înlocuit telefonul în mod repetat din 2021, fără a transfera complet datele pe noile dispozitive. Și a spus că, atunci când Seibert a căutat recent cel mai recent dispozitiv și mesajele în aplicația Signal, nu le-a găsit.

Multe întrebări fără un răspuns satisfăcător

Imaginea care se conturează este cea a unui președinte puternic ale cărui comunicări scrise despre o chestiune de mare interes public, într-un moment critic al istoriei recente, par să fi fost împărtășite doar cu cel mai apropiat consilier al său și apoi pierdute sau eliminate, subliniază New York Times.

„Sunt o mulțime de întrebări — nu găsesc acest răspuns satisfăcător pentru nimeni”, a declarat Nick Aiossa, directorul Transparency International EU, un grup de experți anticorupție. El a întrebat de ce textele nu au fost divulgate dacă se știa că existau în 2021.

„Cu siguranță nu își schimbă modul de acțiune în ceea ce privește transparența”, a spus el.

Comisia argumentează că SMS-urile nu trebuie păstrate ca înregistrări publice

Comisia a susținut pe tot parcursul disputei că mesajele text sunt de scurtă durată prin natura lor și nu conțin informații importante, prin urmare nu trebuie păstrate ca înregistrări publice. Și-a menținut această afirmație săptămâna aceasta.

„Conform regulilor Comisiei, atât atunci, cât și acum, nu există nicio obligație de a înregistra și stoca informații cu conținut de scurtă durată care nu necesită nicio acțiune ulterioară din partea Comisiei și a serviciilor sale”, a declarat Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei, ca răspuns la o solicitare de comentarii.

Pinho a subliniat că politica de a nu înregistra astfel de mesaje „nu a fost contestată de Curte în hotărârea sa”.

Deși diferite guverne adoptă diferite abordări față de mesajele electronice în temeiul legilor privind libertatea informației, unele locuri, inclusiv multe state americane și, în unele cazuri, guvernul federal al SUA, le tratează ca înregistrări publice.

Însă Comisia Europeană a rezistat schimbării politicilor sale sau furnizării mai multor informații, chiar și în fața criticilor susținute.

O problemă politică pentru Ursula von der Leyen

În 2022, înainte ca New York Times să depună plângerea, ombudsmanul UE a declarat că Comisia a comis o „administrare defectuoasă ” prin faptul că nu a căutat în mod adecvat mesajele ca răspuns la solicitarea jurnalistului Alexander Fanta. Comisia i-a spus ombudsmanului că a căutat mesajele în iulie 2021 și nu le-a găsit, deși acum susține că Seibert le-a revizuit în acea vară.

Când avocații Comisiei au apărut în instanță la sfârșitul anului 2024, aceștia s-au chinuit să le explice judecătorilor de ce mesajele, despre care relatase New York Times, nu au putut fi găsite. Comisia a evitat chiar să recunoască explicit că textele ar fi existat vreodată, folosind un limbaj mai expresiv.

Unul dintre avocații săi a declarat, la o audiere din noiembrie 2024, că comisia nu a „negat” acest lucru.

Răspunsul Comisiei Europene din această săptămână precizează clar că mesajele au existat și că cel puțin un oficial de rang înalt, pe lângă Ursula von der Leyen, era la curent cu ele.

„Am intentat acest caz pentru a aplica dreptul publicului de acces la informații”, a declarat Dana Green, avocat al publicației citate. „Am considerat că acesta este un caz important pentru supravegherea democratică și transparența publică în Uniunea Europeană. Răspunsul Comisiei validează această decizie.”

Gestionarea mesajelor text, denumite frecvent la Bruxelles „Pfizergate”, a reprezentat o problemă politică persistentă pentru Von der Leyen. Aceasta a atras atacuri în special din partea dreptei politice și chiar a determinat un vot de neîncredere împotriva ei la începutul acestei veri, primul de acest fel în mai bine de un deceniu.

Tentativa, axată pe „eșecuri în asigurarea transparenței ”, nu a reușit să o răstoarne. Ursula von der Leyen l-a acuzat pe Gheorghe Piperea, europarlamentarul care a condus votul, că „rostogolește conspirații demontate despre mesajele text”.

Distribuie Distribuie Comentarii