BREAKING Savonea NU a reușit s-o impună pe procuroarea PSD la Secția Specială nici a 7-a oară!

BREAKING Savonea NU a reușit s-o impună pe procuroarea PSD la Secția Specială nici a 7-a oară!

Tabăra din Consiliul Superior al Magistraturii  condusă de Lia Savonea nu a reușit nici a șaptea oară să o instaleze pe Adina Florea la conducerea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiției. Votul din plenul CSM a fost la egalitate: nouă voturi ”pentru” și nouă ”împotrivă”. Un alt vot a fost declarat nul.

Potrivit surselor G4Media.ro , votul nul i-a aparținut lui Codruț Olaru.

Este pentru prima dată când se întrunește cvorumul de ședință, celelalte încercări fiind blocate de absența unor membri ai Consiliului.

Cine sunt taberele beligerante. Plenul CSM are 19 membri. Tabăra Savonea are cel puțin 9 membri după cum s-a dovedit la votul prin care, săptămâna trecută, CSM a propus modificări legislative astfel încât membrii care lipsesc să fie sancționați cu pierderea mandatului. De partea cealalată, ar fi tot 9 membri: procurorii CSM (cu excepția lui Codruț Olaru), ministrul Justiției și 3 judecători. Prin urmare, omul-cheie este procurorul Codruț Olaru, fost vicepreședinte al CSM și fost șef al DIICOT, au explicat pentru G4media.ro surse judiciare. Problema ar fi că Olaru este indecis și pendulează între cele două tabere.

Olaru a semnat avizul negativ al CSM care a desființat-o pe Adina Florea când a candidat pentru șefia DNA. În octombrie anul trecut, Secția pentru procurori a dat aviz negativ pentru numirea Adinei Florea la șefia DNA. Procurorii CSM au avut nenumărate argumente contra Adinei Florea, unele de-a dreptul acide.

Or, acest aviz negativ și, implicit, caracterizarea Adinei Florea au fost asumate și semnate de vicepreședintele CSM de atunci, procurorul Codruț Olaru.


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

4 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

5 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...