Bulgaria: Avansul socialiştilor în faţa coaliţiei guvernamentale a GERB, în uşoară creştere

Bulgaria: Avansul socialiştilor în faţa coaliţiei guvernamentale a GERB, în uşoară creştere

Decalajul dintre intenţiile de vot în favoarea principalelor două partide din Bulgaria, GERB, la guvernare, şi Partidul Socialist Bulgar (BSP), a crescut cu 1,5% în aprilie, fiind în prezent de 2% în favoarea socialiştilor, relevă un sondaj realizat de agenţia Mediana în perioada 2-7 mai, citat vineri de BTA.

Potrivit sondajului, 31,9% dintre cei care vor vota la scrutinul european din 26 mai ar urma să susţină BSP, iar 29,9% coaliţia de dreapta dintre GERB şi Uniunea Forţelor Democratice.

Realizatorii sondajului notează că electoratul de bază al GERB este puternic motivat să susţină partidul, care a reuşit în oarecare măsură să redobândească încrederea alegătorilor, afectată serios de scandalul "Apartmentgate", legat de achiziţia de apartamente de lux la preţuri preferenţiale de o serie de responsabili politici.

Al treilea partid care va trece pragul electoral este Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi a etnicilor turci, cu 10,7% din voturi, conform aceluiaşi sondaj. Alte două partide apropiate de prag sunt Volia, cu 4,9%, şi VMRO, cu 4,7%, urmate de Frontul naţional pentru salvarea Bulgariei, cu 3,9%, Coaliţia pentru Bulgaria, cu 3,8%, Bulgaria democratică, cu 3,4%, şi Ataka, cu 2,6%.

Nu este sigur dacă vreunul dintre acestea din urmă va reuşi să treacă pragul, în condiţiile în care aproape un milion de alegători eligibili intervievaţi au spus că ar putea vota, dar încă nu ştiu sigur şi pentru cine, mai menţionează sociologii.

În acelaşi timp, odată cu intensificarea campaniei electorale şi atenuarea scandalului imobiliar, dorinţa alegătorilor de a merge la vot pare să scadă: rezultatele sondajului au indicat că numărul bulgarilor care consideră alegerile din 26 mai importante pentru Bulgaria a scăzut cu 13% în decurs de o lună, de la 51% în aprilie la 38% în mai.

Realizatorii sondajului mai estimează că circa 2,5 milioane de alegători vor ieşi la vot dacă nu apar noi scandaluri.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

2 LIVE Rezultate alegeri Primăria București / Ciprian Ciucu, câștigător detașat al fotoliului de primar general

3 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”

4 LIVE Alegeri București / Sub 600.000 de bucureșteni și-au ales primarul

5 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”