Călăraşi: Minorii care au înjunghiat cuplul octogenar şi pe fiica acestora şi-au recunoscut fapta

Călăraşi: Minorii care au înjunghiat cuplul octogenar şi pe fiica acestora şi-au recunoscut fapta

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Cornelia Manea, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că minorii care l-au înjunghiat pe bătrânul de 82 de ani, pe soţia acestuia de 80 de ani şi pe fiica acestora, de 58 de ani , şi-au recunoscut fapta, declarându-le procurorilor că i-au ucis pe cei trei pentru că aveau nevoie de un autoturism pentru a ajunge în străinătate.

"Cei trei minori, dintre care unul se aflase în plasament la familia ucisă, au fost audiaţi de procuror, deja a fost luată legătura cu judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. Minorii şi-au recunoscut fapta şi au descris detaliat modul cum au procedat. Pentru înjunghierea celor trei membrii ai familiei, respectiv un bărbat de 82 de ani, soţia acestuia de 80 de ani şi fiica lor în vârstă de 58 de ani au fost folosite obiecte tăietoare-înţepătoare, respectiv briceag, cuţit şi toporişcă. Au spus că voiau să procure maşina victimelor, ceea ce au şi făcut, pentru a ajunge în străinătate şi că au consumat alcool şi substanţe stupefiante", a declarat Cornelia Manea.

Ea spune că la înjunghierea victimelor au participat doar doi dintre minori, respectiv cel care fusese în plasament, A.D., şi un prieten al acestuia B.V .

"Cel de-al treilea, E.C. are calitate de martor şi a fost cel care l-a anunţat pe vecinul victimelor, vecin care a sunat apoi la 112. Ulterior comiterii faptelor au luat din casă bijuterii, o pereche de cercei de la o victimă, bani, telefoane mobile", a precizat Cornelia Manea.

Cei trei minori au mai fost cercetaţi în trecut în dosare de furturi, distrugere şi conducere a unui autoturism fără permis, a menţionat sursa citată. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...