Călin Georgescu nu susține niciun candidat în alegerile pentru Primăria Capitalei. „Mă distanțez și mă disociez total”

Călin Georgescu nu susține niciun candidat în alegerile pentru Primăria Capitalei. „Mă distanțez și mă disociez total”

Călin Georgescu a declarat, marți, 2 decembrie, că nu susține pe nimeni în alegerile pentru Primăria Capitalei, care urmează să aibă loc duminică. Fostul candidat la președinție a făcut aceste afirmații după ce a semnat controlul judiciar.

Călin Georgescu a semnat marți controlul judiciar FOTO Mediafax

Călin Georgescu a semnat marți controlul judiciar FOTO Mediafax

Călin Georgescu a făcut declarații la ieșirea de la secția de poliție din Buftea, unde s-a prezentat pentru a semna controlul judiciar.

„Aș vrea să lămuresc câteva lucruri legate de așa-zisele alegeri de pe data de 7 decembrie.Până când frauda cosmică a anulării alegerilor de anul trecut din luna decembrie nu va fi sancționată penal și istoric, insist, penal și istoric, nu am niciun motiv, nici unul, de a crede că ea nu se va repeta în orice alegeri din țara asta. De aceea consider că este inutil și ridicol de a discuta despre orice alegeri din România. Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat. De aceea, să fie foarte clar: mă distanțez și mă disociez total de așa zisele alegeri de pe data de 7 decembrie și evident de orice candidat”, a spus Georgescu.

„Când alegerile sunt organizate de rândași, nu poți să te aștepți ca ele să fie câștigate de cai, este imposibil”, a adăugat el.

Ruptură în tabăra suveranistă

Afirmațiile vin după ce, la începutul lunii, Călin Georgescu a declarat că nu se poate „implica în niciun fel” în alegerile pentru Primăria Capitalei, care au loc pe 7 decembrie, întrucât „ni se cere să validăm frauda” de la 6 decembrie 2024.

George Simion, a mers, luni, în mijlocul simpatizanților adunați la Alba Iulia, unde a condus un marș spre Cetatea Alba Carolina. La fel şi Călin Georgescu, dar cei doi lideri suveranişti s-au evitat.

Întrebat dacă în cetate se va întâlni și cu Călin Georgescu, George Simion a dat un răspuns evaziv, declarând că „toți patrioții se reunesc acolo”, fără a confirma explicit că vor participa împreună la eveniment.

În alegerile pentru Primăria Capitalei, partidul AUR o susține pe Anca Alexandrescu.

Călin Georgescu, trimis în judecată

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară . Dosarul a fost trimis în judecată de procurori în luna iulie, iar Georgescu se află sub control judiciar încă din februarie.

Fostul candidat este judecat și într-un al doilea dosar, deschis după descoperirea unor arme și explozibili folosite de rețeaua lui Horațiu Potra. Potrivit anchetatorilor, planul urmărea infiltrarea în protestele de după anularea alegerilor și crearea de haos pentru „răsturnarea ordinii constituționale”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cine e femeia care a atras toate privirile la parada de la Arcul de Triumf. Președintele Nicușor Dan s-a oprit și a salutat-o

2 „Lui îi plăcea cu iahtul. Du-te, ia-ţi iahtul, şi pleacă!”

3 Cum l-a găsit ANAF pe bărbatul care a făcut 700.000 de euro din OnlyFans și nu i-a declarat

4 „Să îi concedieze imediat”. Mesajul vehement adresat de 1 Decembrie către Nicușor Dan de un fost consilier al lui Traian Băsescu

5 BREAKING Luați-o pe asta cu Băluță!