Camilla, tot mai apreciată de britanici, la zece ani de la căsătoria sa cu Prințul Charles

Camilla, tot mai apreciată de britanici, la zece ani de la căsătoria sa cu Prințul Charles

Aproape jumătate dintre cetățenii britanici (49 %) consideră că Prințesa de Wales ar trebui să primească titlul de regină consoartă atunci când soțul ei, Prințul Charles, va moșteni tronul Marii Britanii de la mama sa, Regina Elisabeta a-II-a, și nu pe cel de prințesă consoartă, așa cum a decis Casa Regală în momentul căsătoriei celor doi, de la care joi se împlinesc zece ani, scrie revista 'Hola'. Conform unui sondaj publicat în ajunul acestei aniversări, 35 % dintre britanici cred că, din respect pentru Lady Diana, fosta soție a prințului, Camilla ar trebui să aibă o titulatură de mai mică importanță, iar 16 % dintre cei chestionați nu au nicio părere legată de acest subiect.

Prințul Charles și Camilla Parker Bowles și-au unit legal destinele printr-o simplă ceremonie civilă, la 9 aprilie 2005, după o idilă de peste trei decenii și după ce amândoi aveau la activ câte un mariaj încheiat cu un divorț.

Deși trecuse destul de mult timp din 1997, de la tragica moarte a Prințesei Diana, deplânsă de mare parte dintre britanici, anunțul oficializării legăturii Prințului Charles, care avea 56 de ani, cu Camilla, de 57 de ani, a provocat o vie surpriză. Pe atunci, în 2005, doar 7 % dintre britanici credeau că noua soție a lui Charles ar trebui să devină regină, potrivit unui sondaj realizat de YouGov. Ținând cont de acest lucru, Palatul Buckingham a hotărât că ea nu va putea deveni decât prințesă consoartă, dar că va beneficia de protocolul asigurat unei altețe regale când Charles va deveni monarh.

Odată cu trecerea anilor, situația s-a schimbat însă și Camilla a câștigat tot mai mult simpatia concetățenilor săi, după cum arată recentele sondaje. Datorită umorului și comportamentului său firesc, ea este apreciată de britanici, care se pare că o acceptă, într-o proporție tot mai mare, drept perechea potrivită pentru un viitor rege al țării, comentează EFE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR