Campionatul Mondial de Sex în Aer: spectacol erotic şi comedie

Campionatul Mondial de Sex în Aer: spectacol erotic şi comedie

Ineditul campionat a avut loc la New York în acest an şi se bucură de tot mai multă popularitate în Statele Unite ale Americii. După ce au băut suficientă bere, concurenţii s-au dezbrăcat de inhibiţii şi au urcat pe scenă, mai mult sau mai puţin dezbrăcaţi, pentru a mima o partidă de sex.

Ca la orice concurs, la Campionatul Mondial de Sex în Aer există un juriu şi câteva reguli. Mai exact, două reguli, ambele foarte importante: orgasmul trebuie întotdeauna mimat, iar pe scenă trebuie să existe o altă persoană (imaginară) în timpul reprezentanţiei. Juriul, printre care se află şi nume „cu greutate“ din industria porno (cum ar fi starleta Lisa Ann), comentează fiecare „act artistic“, dar publicul este cel care votează câştigătorul.

FOTO: Captură video Huffingtonpost.com

Reprezentaţiile trebuie să fie cât mai autentice, originalitatea fiind foarte apreciată. Iar majoritatea concurenţilor au dat dovadă de multă originalitate, oferind spectacole amuzante, demne mai degrabă de reprezentaţiile de stand-up comedy decât de cele erotice.

Câştigătorul ediţiei din acest an a fost Adam Wilson – nume de scenă „Tootenanny“ – preferat de public pentru a doua oară.

FOTO: Captură video Huffingtonpost.com

„The Air Sex Championship este nu doar cel mai mare spectacol de divertisment, ci şi un eveniment educaţional, care inspiră oamenii. Este o sărbătoare a sexului, un spectacol erotic cu note pozitive“, spune reprezentantul evenimentului Chris Trew, pentru publicaţia americană The Huffington Post.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al evenimentului, Airsexworld.com, în curând va fi realizat şi un film despre această competiţie „fără perdea“.

Câteva dintre cele mai reuşite reprezentaţii găsiţi în materialul video realizat de Huffington Post AICI

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR