Canada anunță pe Twitter că susține înrolarea persoanelor transsexuale în armată, după anunțul lui Trump

Canada anunță pe Twitter că susține înrolarea persoanelor transsexuale în armată, după anunțul lui Trump

Guvernul canadian a anunțat, miercuri, că promovează recrutarea de soldați aparținând tuturor identităților sau orientărilor sexuale, ca răspuns la anunțul făcut, câteva ore înainte, de Donald Trump cu privire la interzicerea persoanelor transsexuale în serviciul armatei SUA, informează AFP.

Sursa foto: Canadian Forces / Twitter

''Indiferent de identitatea/orientarea sexuală, înrolați-vă'' în cadrul forțelor armate canadiene, se arată pe contul său de Twitter al Ministerului Apărării, mesaj urmat de hashtag-ul #DiversityIsOurStrength (diversitatea este punctul nostru forte).

Anunțul a venit la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a declarat, tot prin intermediul Twitter, că ''după consultări cu generalii și cu experții mei militari, vă rugăm să luați la cunoștință că guvernul Statelor Unite nu va accepta sau nu va permite persoanelor transgender să slujească în nici o calitate în armata SUA'' . ''Armata noastră trebuie să se concentreze pe o victorie decisivă și totală și nu poate suporta povara unor costuri medicale enorme și perturbările pe care persoanele transgender le-ar antrena. Mulțumesc'', a mai spus președintele american.

Alături de acest mesaj, ministerul canadian a publicat o fotografie cu militari din cadrul Marinei care mărșăluiesc în timpul paradei ''Gay Pride'' din Toronto din 2016, cu steagurile în curcubeu fluturând agățate de instrumentele la care cântă, dar și un hyperlink către pagina cu locuri de muncă din cadrul Forțelor armate ale Canadei.

În 1992, armata canadiană a anulat o ordonanță datând din 1967 care permitea excluderea din rândurile sale a oricărei persoane suspectate de ''deviere sexuală'', menționează sursa citată.

După această abrogare, persoanele LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și transsexuali) pot ''servi cu mândrie în cadrul forțelor armate canadiene, fără a fi hărțuite și discriminate'', a notat recent Ministerul Apărării.

Armata nu a oferit date cu privire la numărul de persoane transgender din rândurile sale, însă potrivit presei locale, acestea ar fi câteva sute. Armata ar fi finanțat, de asemenea, câteva zeci de operații de schimbare de sex, precizează AFP.

Decizia anunțată miercuri de Trump se înscrie într-un context de presiuni exercitate de către o parte a taberei republicane pentru a anula măsurile luate de către administrația lui Barack Obama în favoarea persoanelor transgender, un subiect foarte polemic în SUA, în pofida unui număr foarte mic de persoane în cauză. Potrivit Ministerului Apărării din SUA, ar exista între 2.500 și 7.000 de persoane transgender, la o armată de 1,3 milioane de militari în activitate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

5 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”