Casa Albă ordonă desecretizarea unor documente din ancheta legată de amestecul Rusiei în alegerile americane

Casa Albă ordonă desecretizarea unor documente din ancheta legată de amestecul Rusiei în alegerile americane

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat luni Departamentului Justiţiei să desecretizeze noi informaţii privind ancheta presupusului amestec al Rusiei în alegerile americane, transmite Reuters.

Casa Albă a anunţat că Departamentul Justiţiei şi şeful comunităţii naţionale de informaţii trebuie să facă publice încă 20 de pagini de rezultate ale mandatelor de supraveghere obţinute de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) legate de fostul consilier de campanie Carter Page.

De asemenea, FBI trebuie să prezinte rapoartele interogatoriilor lui Bruce Ohr, oficial din cadrul Departamentului Justiţiei, din cadrul anchetei referitoare la Rusia, a precizat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders.

Preşedintele Trump a cerut şi publicarea în formă neredactată a mesajelor text privind aceeaşi anchetă trimise de fostul director al FBI James Comey fostului său adjunct Andrew McCabe şi altor oficiali.

Departamentul Justiţiei a comunicat că acţionează pentru aducerea la îndeplinire a ordinului prezidenţial, un act care "declanşează un proces de revizuire a desecretizării efectuat de diferite agenţii din cadrul comunităţii de informaţii, împreună cu avocatul Casei Albe, pentru a încerca să garanteze siguranţa intereselor de securitate naţională". "Departamentul şi Biroul Federal de Investigaţii colaborează deja cu Directorul pentru Informaţiile Naţionale pentru a se conforma ordinului preşedintelui", a precizat un purtător de cuvânt. AGERPRES


populare
astăzi

1 „O recesiune cum nu au avut în 250 de ani” / Ce ar însemna ca Europa să vândă activele și titlurile de stat care reprezintă datoria SUA

2 „Ați venit aici să ucideți oameni pentru bani”. Mărturia unui sârb despre experiența în armata rusă

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel Ploiești a hotărât reluarea de la zero a procesului lui Liviu Luca, fostul cap al sindicatului din Pe…

4 General american / Dacă Ucraina trece de această iarnă, Rusia pierde războiul

5 Ce se ascunde, de fapt, în spatele noii legi a cetățeniei din Ucraina. Expert: „România a făcut multe, dar într-o manieră prea puțin vocală”