Cazul Caracal - DIICOT anulează amenda de 5.000 lei aplicată mamei Luizei

Procurorul Giorgiana Hosu, care asigură interimatul la conducerea DIICOT după demisia lui Felix Bănilă, a anulat amenda de 5.000 de lei dată Monicăi Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal.

Potrivit unor oficiali din DIICOT, Giorgiana Hosu a infirmat din oficiu ordonanţa procurorului de caz prin care Monica Melencu a fost amendată cu 5.000 de lei, motivul fiind că mama Luizei a acceptat în final să i se preleveze probe biologice în vederea efectuării unei noi expertize ADN în SUA.

DIICOT a solicitat săptămâna trecută ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN) în cazul Luizei Melencu, dar şi pentru a stabili profilul psihologic/ comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

Ofiţerii de poliţie judiciară s-au prezentat la începutul săptămânii trecute la domiciliul Monicăi Melencu în scopul prelevării de probe biologice, însă mama Luizei a refuzat şi a fost amendată cu 5.000 de lei.

Până la urmă, Monica Melencu s-a prezentat luni la IGPR, unde i s-au prelevat probe biologice.

Gheorghe Dincă a afirmat, la audieri, că a ucis-o pe Luiza Melencu. Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic