Cazul de la Caracal/Aproximativ 600 de persoane, la mitingul "in memoriam" organizat de elevi la Caracal

Cazul de la Caracal/Aproximativ 600 de persoane, la mitingul "in memoriam" organizat de elevi la Caracal

Aproximativ 600 de persoane, printre care şi colegi ai Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, din Dobrosloveni, care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă, participă miercuri, la Caracal, la un miting "in memoriam" organizat de elevi.

Manifestaţia este una autorizată, iar participanţii au pornit în marş de la sediul Poliţiei Municipiului Caracal, spre sediul Primăriei Caracal şi apoi au mers la casa lui Gheroghe Dincă, bărbatul de 66 de ani care a recunoscut în faţa anchetatorilor că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu, o fată de 18 ani din comuna Doljeană Dioşti, dispărută în aprilie.

În faţa sediului Poliţiei Municipiului Caracal, manifestanţii au scandat: "Ieşiţi afară!" "Alexandra a sunat, nimeni nu a acţionat","Criminalii sunt pe mână cu Poliţia Română","Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie","Justiţie, nu corupţie", "Demisa".

Participanţii la miting sunt nemulţumiţi de modul în care autorităţile au gestionat cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi afişează mesaje precum: "Iartă-ne, Alexandra!", "Vei rămâne o legendă", "Ruşine procurorului Popescu", "Alo, 112! Sunt Alexandra şi vreau să trăiesc", "Eroina noastră", "Alexandra este şi copilul meu" Cerem anchetă în Justiţie, cerem anchetă în STS".

În marşul lor, protestatarii au mai scandat: "Vrem dreptate", "Corupţia ucide".

Protestul este autorizat până la ora 20,00 şi în prezent are loc în faţa casei lui Gheroghe Dincă, acolo unde se află şi zeci de jandarmi şi poliţişti. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Zeci de funcționari au ajuns pe funcții în ANAF și Ministerul Finanțelor cu studii făcute la universități fantomă

2 Ce se întâmplă? / Cel mai bogat om al planetei „arată semne de îmbătrânire accelerată”

3 VIDEO CTP, necruțător cu Anca Alexandrescu

4 VIDEO Rușii, dați cu „cracii-n sus” la Pokrovsk?

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării