Ce înseamnă DUI și OWI pentru care F.Cîțu a stat după gratii în SUA

Premierul Florin Cîțu susține că a făcut închisoare în urma DUI, iar pe site-ul curții din Iowa apare OWI. În acel stat, termenul oficial pentru a „conduce sub influența - DUI” (alcool sau droguri n.r.) este OWI (operating while intoxicated). Practic, este vorba despre conducerea unui vehicul cu motor sub influența unui anumit procent de alcool în sânge, sub influența drogurilor sau o combinație a acestora două. Așadar, în cazul său apare OWI.

Iowa impune pedepse minime obligatorii pentru condamnările OWI, conform dui.drivinglaws.org . Sancțiunile sunt în funcție de abaterile OWI anterioare. În cazul premierului, ar fi vorba despre prima.

Așadar, la prima abatere, o persoană stă la închisoare între 48 de ore și un an, plătește o amendă de 625-1250 dolari și are suspendat permisul de la 180 de zile (dacă acceptă să i se facă testare chimică), până la 1 an (dacă refuză sau are condamnări anterioare).

Toți cei care au fost condamnați pentru OWI trebuie să treacă printr-o evaluare a abuzului de substanțe și un tratament recomandat.

Legea din Iowa impune, de asemenea, urmarea unui curs pentru șoferii care au consumat alcool și, în unele cazuri, să urmeze un program de prevenire a abuzului de substanțe.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India