Ce se întâmplă la Digi24. Cartelizarea televiziunilor de știri
Televiziunea de știri Digi24 a funcționat multă vreme ca o contrapondere necesară la Antena 3 și România TV pe piața televiziunilor de știri, oferind o alternativă rezonabilă la posturile de propagandă pură. Cu o agendă editorială corectă, conținut de bună calitate și abordări jurnalistice echilibrate, Digi24 s-a impus rapid pe nișa quality care nu generează audiențe spectaculoase, dar, se adresează unui public influent, scrie Dan Tăpălagă pe G4Media.ro .
Nu în ultimul rând, a susținut discursul pro-justiție, deși ar fi avut motive să întoarcă armele. Ceva s-a întâmplat însă în ultimele săptămâni, când a devenit tot mai vizibil că postul patronat de Zoltan Teszari a dat toate semnalele de capitulare la picioarele puterii.
Concedierea mai multor jurnaliști importanți de la Digi24, închiderea stațiillor locale, eliminarea emisiunilor specializate în investigații și dezvăluiri, decapitarea redacției site-ului, eliminarea opiniilor critice la adresa PSD-ALDE și afișarea unei atitudini mai prietenoase cu partidele lui Dragnea și Tăriceanu sunt tot atâtea fapte care însoțesc schimbarea vizibilă de discurs.
Cum se explică, totuși, acest viraj subit al postului? Toate informațiile obținute de G4Media.ro indică faptul că interesele comerciale majore ale trustului, mai ales cele din domeniul telecom și energie, au determinat apropierea de putere. Licitația pentru licențele 5G va avea loc în acest an iar RCS-RDS, compania care alimentează cu câteva milioane bune anual televiziunea Digi24, va licita alături de ceilalți mari operatori de telefonie mobilă.
În această afacere, pentru extinderea rețelei de fibră optică și pentru alte aprobări, Teszari depinde de bunăvoința guvernului și a liderilor locali ai PSD. Nu poate trage fibra optică fără acordul lor și în general nu-și poate extinde compania listată la bursă. Televiziunea a fost bună câtă vreme n-a produs daune afacerilor principale, dar acum a devenit piatră de moară plus un produs care înghite mulți bani și generează mai multe probleme.
În ianuarie 2019, administratorul firmei RCS/RDS, Ioan Bendei și fostul șef al Federației Române de Fotbal, Mitică Dragomir, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Instanţa a dispus şi o amendă penală de 1.250.000 lei pentru firma RCS/RDS.
Decizia nu e definitivă, dar condamnarea a jucat în mod cert un rol semnificativ în schimbările de discurs de la Digi24. De altfel, primele semne de capitulare le-a dat în momentul încheierii armistițiului cu postul lui Dan Voiculescu. În iunie 2018, RCS și Antena Group au anunțat semnarea unui contract prin care se sting toate litigiile, după ani lungi de războaie, în care Antena 3 s-a referit mereu la Digi24 ca la postul securiștilor și i-a ridiculizat audiența. După încheierea contractului de armistițiu, Antena 3 a început să difuzeze reclame cu RCS-RDS iar Digi24 a promovat produsele Antena Group.
Condamnarea penală a administratului RCS a grăbit decizia postului de schimba agenda editorială iar OUG 114 l-a convins, se pare, pe Zoltan Teszari să se predea cu mâinile la ceafă. În decembrie 2018, când guvernul a adoptat așa-numita ordonanță a lăcomiei, care suprataxează cu 3% pe cifra de afaceri tocmai companiile din energie și telecom, consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, lansa torpila decisivă în direcția trustului.
„Cei doi mari jucători de pe această piață (Orange și Vodafone) au plătit anul trecut un impozit pe profit de 7,2 la mie, respectiv 9 la mie, dacă raportăm la cifra de afaceri. Un al treilea, care nu aș vrea să-i dau numele, dar are și o televiziune în cadrul său (RCS&RDS/DIGI), a plătit un impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică în traducere liberă 0,00005%. Mai exact 1.577 de lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei”, a declarat Vâlcov pe 21 decembrie 2018.
Cu toate aceste lovituri încasate și cu perspectiva blocării business-ului mare, Teszari a sacrificat fără scrupule principala piedică în calea afacerilor sale: trustul de presă. Repet, cât timp a crezut că-i folosește pentru a-și potența afacerile mari, a acceptat o pierdere de câteva milioane de euro pe an pe care a privit-o ca pe o investiție. În momentul în care investiția în presă s-a dovedit însă o pierdere pe termen lung, a omorât-o în doi timpi și trei mișcări. Digi24, așa cum arată acum, nu mai este televiziune de știri, ci încă un organ de propagandă în slujba puterii, că va fi vorba de Dragnea sau Tăriceanu, vom vedea.
Am văzut acest comportament la majoritatea patronilor mari de presă români, care n-au văzut niciodată în presă o afacere în sine și nici n-au crezut în valoarea ei socială. Toți mogulii mari și mici au tratat presa și ziariștii doar ca pe un instrument pus la dispoziția puternicilor zilei la schimb cu alte beneficii. Din acest motiv, chiar și în momentele când postul a funcționat cu o agendă corectă, jurnaliștii de acolo nu s-au bucurat niciodată de o libertate absolută, ci de una condiționată de un mecanism foarte perfid de autocenzură.
O metodă eficientă de a impune autocenzura, patentată de șefii Digi24, s-a dovedit a fi încheierea de contracte pe perioadă determinată, de regulă de șase luni și prelungierea acestor contracte de maximul prevăzut de lege, adică de trei ori. Toți acești jurnaliști au știut singuri ce pot și ce nu pot să spună / scrie. Apoi, numeroasele concedieri fără nici o explicație, fără avertisment, dar simbolice în interiorul redacției, le-a tăiat multora elanul. Celor puși pe liber li s-a reproșat, de regulă, o atitudine prea agresivă cu puterea. Toți ceilalți ziariști au prins mesajul din zbor.
Semnificativ este faptul că unul dintre oamenii cu putere informală de decizie administrativă și editorială în Digi24 a fost la un moment dat, prin 2013, Vasile Dîncu, un om venit din rândul politicienilor și cu puternice legături în sistem.
Cam acestea sunt datele esențiale despre cazul particular al capitulării Digi24, dar fenomenul general arată cu adevărat îngrijorător. Într-un an cu două șiruri de alegeri (europarlamentare și prezidențiale), coaliția PSD-ALDE a reușit să alinieze la picioarele sale toate televiziunile de știri.
Această subordonare cvasi-totală este fără precedent în ultimii ani. Nu s-a mai întâmplat ca absolut toată presa mare să joace după cum cântă puterea. Realitatea TV mai face doar prin emisiunea lui Rareș Bogdan figură de opozant, însă direcția imprimată de Gușă după întâlnirea cu Ghiță și Andronic de la Belgrad pare destul de clară.
Dezechilibrul major din piața TV se va resimiți în mare măsură și în publicațiile online. Prin majorarea subvenției de la stat, partidele au devenit mult mai bogate și au început să cumpere cu bani cash conținut editorial și ziariști la bucată și în vrac. A se vedea în acest sens dezvăluirile Newsweek și lista analiștilor și ziariștilor care au luat bani din subvențiile primite de partide.
Doar pentru europarlamentare, de pildă, PSD dispune de un buget de campanie cuprins între 6 și 8 milioane de euro (potrivit informațiilor G4Media.ro). Și celelalte partide vor încerca să influențeze conținutul publicațiilor având pe mână resurse incomparabil mai mari. Atenție, vorbim de bani care nu mai intră în conturile redacțiilor cu sacoșa, ci legal, pe bază de contract.
Vor fi extrem de puțini cei care-i vor refuza. Consecința: vom avea parte de și mai multă propagandă, ca și cum nu erau suficiente Antena 3, România TV și garnitura lor de trompeți din online. Asistăm, practic, la formarea celui mai mare cartel de susținere a puterii din câte a cunoscut România până azi. Doar în Ungaria vecină, premierul Viktor Orban a reușit ceva comparabil, cu diferența că oamenii lui au cumpărat la vedere aproape toată presa, nu a aliniat-o prin înțelegeri netransparente.
Din acest motiv, sprijinirea celor câteva insule de presă independentă devine vitală pentru a nu muri sufocați într-o mare de propagandă și jumătăți de adevăr. Vorba unui ziarist bătrân, libertatea presei se termină la bani. Presa independentă nu poate funcționa doar cu încurajări și vorbe frumoase.
Presa mai respiră totuși libertate prin cele câteva guri care se încăpățânează să își facă datoria față de public, nu față de stăpânii din afaceri sau din politică cum se întâmplă în presa controlată. Nu este chiar toată lumea de vânzare în țara asta.
