Cedează Iohannis? Dragnea și Tăriceanu i-au cerut o întâlnire la care vor să discute un „pachet de propuneri rezonabile”

Cedează Iohannis? Dragnea și Tăriceanu i-au cerut o întâlnire la care vor să discute un „pachet de propuneri rezonabile”

Dragnea și Tăriceanu i-au cerut președintelui, cu prilejul învestirii ultimilor doi miniștri de la Cotroceni, o întâlnire, într-o perioadă de timp rezonabilă, pentru a discuta „pachet de propuneri rezonabile”. Președintele, deși n-a refuzat brusc, a dat, conform sursei noastre, un răspuns evaziv. Ceva de genul: O veni vreodată vremea și pentru așa ceva. E grabă?

Însă, susține sursa noastră, șansele ca această întâlnire să aibă loc sunt foarte mici. Și asta deoarece președintele cam știe, în mare, care sunt „propunerile rezonabile” cu care Dragnea și Tăriceanu vor să se ducă la Cotroceni. Cea mai importantă dintre ele este schimbarea conducerii DNA la schimb cu revenirea la posibilitatea ca președintele să fie implicat în procesul de numire a șefilor din Justiție.

Mai mult, Dragnea și Tăriceanu vor să discute și problema achizițiilor de tehnică militară. Conform sursei noastre ei sunt profund nemulțumiți că ministerul Apărării este , practic, în subordinea președintelui. Noi dăm banii și Iohannis dispune, spun ei, nu este în regulă.

Altă problemă care-l macină pe Dragnea este accesul oficial, nu pe ușa din dos ca-n ianuarie, la oficialii americani. Dragnea vrea să-i ceară președintelui „să ia mâna de pe buton”, să nu-l mai blocheze. Așa cum crede că se întâmplă acum. Sursa noastră spune că ar fi în stare să blocheze o întâlnire a ministrului Apărării cu omologul american în semn de protest.

Să nu mai vorbim că Dragnea și Tăriceanu vor vizibilitate egală cu președintele cu ocazia Anului Centenar, că deh. Dar asta este o chestiune minoră.

Însă, spune sursa noastră, șansele ca Iohannis să accepte o întâlnire cu asemenea teme pe agendă sunt aproape de zero. 

În pofida aparențelor, și a tăcerii aproape dezarmante pentru fidelii săi din publicul larg, președintele nu stă degeaba. Chiar dacă nu face zgomot, ca Băsescu, este foarte informat și foarte activ în zonele fierbinți ale zilei. Și n-a ieșit cu declarații ferme pentru că, deocamdată, nimic nu arde, nimic nu este aproape de a fi bătut în cuie.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...