Cel mai iubit cerșetor din Italia a murit. Care e motivul pentru care era atât de apreciat de oameni

Cel mai iubit cerșetor din Italia a murit. Care e motivul pentru care era atât de apreciat de oameni

Angelo Caliò, cunoscut ca cel mai iubit cerșetor din Italia, a murit la vârsta de 73 de ani, în spital Carle' din Confreria, unde era internat de mai multe zile.

Angelo Caliò mătura străzile din centrul localității Foto: La Stampa via stiridisapora

Angelo Caliò mătura străzile din centrul localității Foto: La Stampa via stiridisapora

Sicilian, originar din Paternò, Angelo Caliò a emigrat la vârsta de 14 ani în Germania, în căutarea unor slujbe mai bine plătite. A lucrat în mai multe domenii. A fost de la muncitor și până la bucătar. S-a întors în orașul său de baștină și s-a angajat la curățenie, în cadrul primăriei. Într-o zi, în timp ce lucra, o așchie i-a sărit în ochiul drept și l-a lăsat fără vedere.

Angelo a fost căsătorit și avea copii care locuiesc în Franța . În anul 2009, s-a mutat la Cuneo, singur, într-o rulotă, după care găsise și-a găsit un apartament pe care l-a împărțit cu un român. În fiecare zi, de la 8 dimineața până seara, indiferent de anotimp, Angelo se instala cu câinii săi iubiți pe străzile din oraș.

A început să fie apreciat de locuitori, pentru că nu era agasant și nu se ruga de nimeni. Cine-i lăsa bani sau orice alt ajutor primea un sincer „Mulțumesc“.

În timp, Angelo începuse să-i ajute la curățenie pe cei care avea nevoie. Avea o mătură și un fărăaș și aduna mucurile de țigară și gunoaiele aruncate pe stradă, în fața unor magazine. „Oamenii sunt buni și mă iubesc", spunea el, potrivit publicației „La Stampa“.

Era mulțumit de cât câștiga: „Poate că la sfârșitul zilei am strâns cam aceiași bani ca atunci când cerșeam, dar există mai multă satisfacție pentru că i-am câștigat“.

„Angelo era un om bun, politicos și amabil“

Angelo a cultivat grădina de legume a unui vecin.

Mulți locuitori din Cuneo se opreau să stea de vorbă cu el și chiar s-au atașat acesta. Printre aceștia a fost avocatul Claudio Massa, care îl ajutase să își găsească ultima locuință din Via Bersezio: „Era atât de apreciat, încât i-au pus flori și răsaduri în grădină“, a spus avocatul, fostul președinte al Baroului. „Angelo era un om bun, politicos și amabil. Țineam la el, l-am sprijinit cât am putut de mult. Primea o mică alocație socială care nu era suficientă pentru a-și plăti chiria și facturile. Acum, partenerul său nu va mai putea să o încaseze, așa că am luat deja legătura cu Caritas pentru a găsi o soluție", a mai spus avocatul.

Persoane necunoscute au lăsat flori și un bilet în fața spitalului: „Drum bun, Angelo, om bun. Fie ca pământul să-ți fie ușor".

Trupul neînsuflețit a fost depus la morga spitalului din Carle. Primăria se va implica pentru ca Angelo să fie înmormântat și găsească un adăpost pentru câinii săi, Lupo și Roby.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

2 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

3 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

4 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut