
Cel mai mare mister din era Internetului. Cine este Satoshi Nakamoto, creatorul monedei virtuale Bitcoin
Identitatea creatorului bitcoin, Satoshi Nakamoto, a fost mult timp unul dintre cele mai mari mistere ale lumei tehnologiei. Un nou documentar HBO, „Money Electric: The Bitcoin Mystery”, pretinde că are un răspuns.
Bitcoin a devenit fenomenul financiar al erei internetului. Încă de când a fost creat, în 2009, această criptomonedă a devenit un depozit de valori pentru cei convinși că banii tradiționali sunt devalorizați sistematic.
Un documentar nou care pretinde că a descoperit cine este cu adevărat Satoshi Nakamoto, creatorul necunoscut al bitcoin. Cu toate acestea, bărbatul pe care regizorului Cullen Hoback îl numește fondatorul bitcoin din 2009 neagă că ar fi Satoshi Nakamoto.
„Ca să se știe, eu nu sunt Satoshi”, a declarat pentru CNN Peter Todd, un dezvoltator al nucleului bitcoin.
Todd a acuzat filmul că e „iresponsabil” și că îi pune viața în pericol.
„Cullen se agață de paie aici. El transformă câteva coincidențe în ceva mult mai mult. Chiar ironic: acesta este un semn distinctiv al gândirii conspiraționiste”, a spus Todd.
Cu toate acestea, regizorul filmelor a declarat pentru CNN că nu este surprins de negarea lui Todd și că rămâne încrezător în concluzia documentarului său.
Dovezile că Peter Todd ar fi Satoshi Nakamoto
„Peter a fost acolo în acea zi (în care a fost intervievat pentru film). El știe ce s-a discutat. El a avut toate oportunitățile de a se explica”, a declarat Hoback.
Speculațiile în jurul creatorului anonim al bitcoin au dus la nenumărate teorii. Cine este această persoană - sau aceste persoane - care a codificat bitcoin și apoi a dispărut de pe fața internetului în 2013, chiar când valoarea acestuia a explodat?
Misterul este alimentat și de miliardele de dolari în bitcoin care se presupune că se află sub controlul lui Nakamoto.
Hoback a declarat că a petrecut ani de zile urmărind diferitele teorii privind identitatea lui Satoshi Nakamoto, înainte de a se stabili în cele din urmă asupra lui Todd.
Printre dovezile lui Hoback se numără o postare pe forumul bitcoin din 2010 a lui Todd, despre care el presupune că a fost scrisă de Satoshi Nakamoto.
Rezolvarea marilor mistere ale internetului a devenit o carte de vizită pentru regizorul Hoback, a cărui faimă anterioară a fost demascarea lui Q, omul din spatele QAnon, în serialul HBO „Q: Into The Storm”.
Răspunzând la dezmințirea lui Todd, Hoback a declarat că acesta „ar trebui să vadă filmul înainte de a face astfel de comentarii”.
„A avut peste un an să se pregătească pentru acest moment”, a declarat Hoback pentru CNN.
„Peter are o teorie a jocului de nivelul următor. Reacția lui nu mă surprinde deloc”, a adăugat el.
Bitcoin a trecut pragul de 100.000 dolari săptămâna trecută și este acum la mică distanță de atingerea unui nou maxim istoric , potrivit specialiștilor în criptomonede.
Sursa: adevarul.ro