CFR Călători repune în circulaţie trenurile internaţionale pe ruta Craiova - Vidin, din 15 iunie

CFR Călători informează că primul partener care a răspuns solicitării sale de reluare a transportului feroviar de călători în trafic internaţional este administratorul feroviar din Bulgaria, a anunţat sâmbătă compania.

Potrivit sursei citate, începând de luni, 15 iunie 2020, primele trenuri ce vor fi repuse în circulaţie sunt trenurile Interregio 1090 şi 1091 ce vor asigura legătura cu Bulgaria pe ruta Craiova - Golenţi Hm. - Vidin şi retur.

CFR Călători precizează că poartă discuţii cu administraţiile feroviare europene partenere pentru reluarea circulaţiei trenurilor româneşti cu destinaţii externe. CFR Călători va reintroduce progresiv în grafic trenurile în trafic internaţional, având în vedere faptul că reluarea circulaţiei trenurilor spre celelalte destinaţii internaţionale depinde de acordul administraţiilor europene vecine.

Compania reaminteşte că la bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecţie este obligatorie pe toată durata călătoriei iar aceasta trebuie purtată corect, astfel încât să acopere gura şi nasul.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India