Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, a câștigat 3 milioane de euro din două anunțuri publicitare

Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, a câștigat 3 milioane de euro din două anunțuri publicitare

Pisica siameză a celebrului designer Karl Lagerfeld nu este pentru directorul de creație al casei Chanel numai o 'muză', ci și o sursă de venituri considerabile, dacă se ia în calcul că numita Choupette a câștigat trei milioane de euro doar din două contracte de publicitate, scrie miercuri ziarul spaniol 'El Pais'. Colaborările atât de rentabile au constat în participarea la o reclamă a firmei de cosmetice Shu Uemura și în apariția renumitei feline în calendarul de mașini Vauxhall Corsa.

Din punctul de vedere al încasărilor, Choupette concurează cu unele dintele cel mai bine cotate fotomodele ale momentului. De exemplu, Cara Delevingne, top model foarte apreciat la ora actuală, a încasat anul trecut 4 milioane de euro, cu numai un milion mai mult decât pisicuța cu ochi albaștri. Aceasta a obținut, din cele două acțiuni publicitare, jumătate din veniturile anuale declarate de Chiara Ferragni, considerată drept cea mai rentabilă blogger-iță din industria modei, care a realizat 6,76 milioane de euro pe an cu ajutorul paginii sale web 'The Blonde Salad'. Se cuvine menționat faptul că doamna Ferragni a folosit și serviciile a 14 angajați în acest scop.

Prin urmare, nu este de mirare generozitatea lui Lagerfeld față de Choupette, care este îngrijită de două persoane, călătorește doar la clasa întâi și are un cont pe Instagram cu 52.000 de fani și un altul pe Twitter urmărit de peste 46.000 a oameni. Pisica are și propria ei carte, intitulată 'Choupette: The Private life of a High-Flying Fashion Cat', de 128 de pagini, în care se povestește cât este de alintată.

Stăpânul ei este mândru de câștigurile realizate de pisicuță, dar alege cu mare atenție anunțurile în care apare aceasta. 'Nu permit să facă reclamă la mâncare sau lucruri de genul acesta. Ea este mult prea sofisticată pentru așa ceva', a declarat, de curând, 'kaiserul' modei, într-un interviu publicat de revista 'The Cut'. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?