Cioloș despre declarația lui Kovesi pe MCV: Trebuie să învățăm să trăim responsabil și fără proptele externe

Cioloș despre declarația lui Kovesi pe MCV: Trebuie să învățăm să trăim responsabil și fără proptele externe

Premierul Dacian Cioloș spune că o înțelege pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care se declara în favoarea menținerii MCV, dar consideră că societatea românească "își poate susține drepturile și așteptările, inclusiv susținând activitatea DNA".

"O înțeleg pe doamna Kovesi, dar cred că societatea românească a demonstrat că își poate susține drepturile și așteptările, inclusiv susținând activitatea DNA. Trebuie să învățăm să trăim responsabil și fără proptele externe, să începem să avem încredere în noi înșine", a scris Cioloș pe Facebook, ca răspuns la un comentariu care făcea referire la o afirmație a procurorului șef al DNA care se declara în favoarea menținerii MCV.

Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat miercuri, la Digi 24, că este de acord ca Mecanismul de Cooperare și Verificare să rămână.

"Nu știu ce consecințe politice sunt sau ce implicații politice, însă eu, ca magistrat, vă pot spune că acest MCV a fost extrem de util pentru noi și, dacă el va continua, dacă Comisia Europeană va decide să continue, noi vom fi în continuare extrem de cooperanți și sunt convinsă că toate evaluările care se vor face vor fi la fel de obiective. Din perspectiva mea, acest mecanism de foarte multe ori a blocat anumite inițiative care doreau să limiteze instrumentele investigative sau doreau să restrângă competențele pe care DNA le are. (...) De fiecare dată, acest MCV a adus în discuție susținerea instituțiilor europene (...) în a păstra progresele care s-au făcut. Din această perspectivă, eu sunt de acord ca acest MCV să rămână", a spus Kovesi .

Pe de altă parte, premierul Dacian Cioloș i-a transmis miercuri omologului său olandez, Mark Rutte, că societatea românească este capabilă să își asume, "fără să fie monitorizată din exterior", lupta împotriva corupției și independența justiției.

"Am avut astăzi timp, cu ocazia acestui prânz, să intrăm în detalii legate de situația politică din România, de stabilitatea economică pe care o avem, de maturizarea societății românești care este capabilă să își asume, ea singură, fără să fie monitorizată din exterior, anumite responsabilități, inclusiv în privința luptei împotriva corupției și a independenței justiției. Societatea românească a demonstrat deja asta în ultima perioadă și acest gen de argumente sunt importante și în poziția pe care partenerii noștri europeni o vor lua, inclusiv vizavi de acest gen de decizii politice (n.r — integrarea în Spațiul Schengen)", a afirmat Cioloș , într-o conferință de presă comună cu Mark Rutte.

AGERPRES



populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

3 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

4 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

5 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf