Cioloș, întâlnire GREA la Casa Albă! Primit ca un PREȘEDINTE!

Cioloș, întâlnire GREA la Casa Albă! Primit ca un PREȘEDINTE!

Premierul Dacian Ciolos a anuntat, dupa intalnirea de marti cu vicepresedintele american Joe Biden, de la Casa Alba, ca, in contextul summit-ului NATO programat in luna iulie la Varsovia,"am solicitat si am obținut sprijinul SUA și am obținut promisiunea că vom fi susținuți pentru întărirea cooperării la Marea Neagră, cooperare militară la nivel naval", a declarat, marți, premierul Dacian Cioloș, după întrevederea cu vicepreședintele american, Joseph Biden, la Casa Albă. 

"Am explicat demersurile pe care noi le-am făcut deja în colaborare cu Bulgaria și Turcia și am avut promisiunea sprijinului, în cadrul summitului, pentru ca această cooperare la Marea Neagră să fie susținută de NATO", a continuat șeful guvernului român.

Întrevederea cu vicepreședintele SUA a avut loc în Roosevelt Room, o sală din aripa de vest a Casei Albe, situată în imediata apropiere a Biroului Oval, și a durat aproximativ o oră și zece minute, deși fusese anunțată inițial în program de circa 30 de minute.

Prim-ministrul a fost însoțit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, ministrul energiei, Victor Grigorescu, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, de șeful Cancelariei primului ministru, Dragoș Tudorache, consilierul pe politică externă al premierului, Călin Ungur, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Vicepreședintele Joe Biden a fost însoțit la întâlnire, printre alții, de ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene și euroasiatice, Victoria Nuland, consilierul pe securitate națională al vicepreședintelui SUA, Collin Kahl, adjunctul asistentului secretarului apărării pentru NATO și Europa, James Townsend., precum și doi asistenți speciali ai președintelui Barack Obama.

Întâlnirea cu vicepreședintele american a fost precedată de alte două întrevederi: cu secretarul agriculturii, Tom Vilsack, și cu secretarul comerțului, Penny Pritzker.

După discuția cu Joe Biden, Dacian Cioloș va fi prezent la o masă rotundă cu personalități din mediul de reflecție organizată de Atlantic Council.

De la ora locală 18.30, premierul participă la o recepție la Ambasada României din SUA, la care sunt așteptați peste 100 de membri ai comunității românești din zona Washington.



populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …