Citiți acest interviu. Veți înțelege multe despre disperarea unor infractori ca Dragnea. Americanii nu se joacă

Citiți acest interviu. Veți înțelege multe despre disperarea unor infractori ca Dragnea. Americanii nu se joacă

Citiți acest interviu. Veți înțelege multe despre disperarea unor infractori ca Dragnea. Americanii nu se joacă. Administraţia Trump ar putea decide o mişcare cu impact uriaş asupra securităţii României, anunţă unul dintre cei mai buni cunoscători din SUA ai Europei de Est. “A venit timpul” ca prezenţa militară americană în Europa Centrală şi de Est să devină una “permanentă”, iar ideea prinde contur în Administraţia SUA, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro  Peter Doran, preşedintele Center for European Policy Analysis (CEPA), singurul think-tank american dedicat Europei Centrale şi de Est. Peter Doran a mai declarat că SUA trebuie să renunţe la “tabu”-ul din relaţia cu Rusia.

Cele mai importante declaraţii ale lui Peter Doran:

– Vreau ca această prezenţă prin rotaţie (a trupelor americane – n.red.) să devină una permanentă. Acesta este pasul următor. Ideea că trupele americane ar trebui să rămână în permanenţă în Europa Centrală şi de Est e o idee al cărei timp a venit.

– Pentru Statele Unite nu are niciun rost să continue acest tabu al cuvântului “permanent” cu un singur scop, acesta fiind să nu supere Rusia. Ruşii au făcut mai mult decât le era permis pentru a ne supăra pe noi, şi, putem, cel puţin, să renunţăm la tabu-ul de a pronunţa cuvântul “permanent”.

– Întrebarea e cum. Şi acesta este unul dintre lucrurile la care munceşte CEPA, organizaţia pe care o reprezint… Una dintre opţiunile pe care le luăm în calcul este cea logistică.

– Efortul lui Obama de a consolida relaţia cu Putin, să dialogheze cu Moscova, a transmis mesajul greşit. Ce vedem acum, sub Administraţia Trump, e un efort de a inversa acest lucru. De a-i arăta Rusiei că nu are un mediu permisiv

– Un lucru în favoarea României întotdeauna este că americanii şi liderii politicii americane înţeleg că România este unul dintre cei mai atlantişti aliaţi pe care îi avem în întregul NATO

– Cumpărând rachete Patriot, România li se alătură celor mai bine pregătiţi aliaţi pe care îi are Statele Unite în lume: Arabia Saudită, Germania, Japonia

– Trebuie să începem să fim mai puţini liniari în răspunsul pentru Rusia, pentru că cea mai mare problemă este că Putin a devenit prea bun în a prezice cum vom reacţiona noi la ce face el

– România a fost un lider în a face paşi îndrăzneţi spre a combate corupţia la cele mai înalte nivele şi sub stricta conducere a statului de drept. Iar acesta este un efort pe care m-aş bucura să-l văd continuat.
————

Cine este Peter Doran

Peter B. Doran este preşedinte şi CEO al ONG-ului american Center for European Policy Analysis (CEPA), singurul think tank american dedicat studierii Europei Centrale si de Est. Peter Doran e un expert recunoscut în problema Rusiei şi Ucrainei, dar şi în ceea ce priveşte apărarea transatlantică şi securitatea energetică. Peter Doran semnează analize în publicaţiile Time, Foreign Policy, Defense News, National Review, American Spectator, Fox News, Wall Street Journal şi Newsweek. Doran a scris cartea Breaking Rockefeller, publicată de Editura Penguin.

Interviul integral:

Rep: La aproape un an şi jumătate de când a fost instalată administraţia Trump, ce s-a schimbat în strategia Statelor Unite privind Europa Centrală şi de Est?

Peter Doran: Cred că, dacă vă uitaţi la poziţia acestei administraţii, prin comparaţie cu cea trecută, puteţi vedea nişte schimbări evidente. Prima dintre ele este o accentuare clară a intenţiei de a întări prima linie a Europei – şi vedem asta de-a lungul întregii table de şah – fie că vorbim de investiţii noi, mai mari în sumele pe care Europa le investeşte în Apărare. Aceştia sunt bani care vor fi folosiţi în desfăşurarea de forţe armate americane în Europa ca mijloc de descurajare a Rusiei, exerciţii militare noi, care să arate pregătirea şi determinarea vestului, din punct de vedere militar. Şi, încă o dată, ţinta este Rusia. Iar cei din Administraţia Trump şi cei de la Pentagon sunt cât se poate de expliciţi în această privință. Toate aceste eforturi sunt făcute să arate capacitatea noastră de a ne opune ameninţării agresiunii teritoriale a Rusiei împotriva NATO. Este o etapă extraordinară, faţă de unde eram la începutul celui de-al doilea mandat al Administraţiei Obama.

Rep: Cum se poate explica această schimbare de strategie?

Peter Doran: În primul rând, cred că vă puteţi uita la oamenii cu care s-a înconjurat preşedintele Trump. Consilierii săi, nu doar cei din Casa Albă şi în NSC (Consiliul de Securitate Naţională), ci şi în Departamentul de Stat şi în Pentagon. În mare, sunt atlantişti, care sunt foarte realişti în ceea ce priveşte Rusia, ştiu că în Putin nu poţi avea încredere. Ei au identificat eşecurile administraţiei trecute. Cea mai mare problemă a fost că efortul lui Obama de a consolida relaţia sa cu Putin, de a dialoga cu Moscova, a transmis mesajul greşit. Lui Putin i-au dat de înţeles că se bucură de un mediu permisiv, în care poate testa sistemul internaţional.

Rep: Şi Putin l-a testat.

Peter Doran: Şi l-a testat. Aşa am văzut teste precum anexarea ilegală a Crimeei, precum continuarea războiului din Donbas, de-a lungul întregii table de şah. Şi aceasta este problema cea mai mare: că încercând să-i întindă o ramură de măslin lui Putin, vechea administraţie a transmis, fără să vrea, mesajele greşite şi i-am comunicat Moscovei că se bucură de un mediu permisiv.

Deci ce vedem acum, sub Administraţia Trump, e un efort de a inversa acest lucru. De a-i arăta Rusiei că nu are un mediu permisiv, în care să renegocieze Acordul European din 1991, un acord ce se baza pe regulile şi normele NATO. Deocamdată Putin nu înţelege asta, dar cred că începe să priceapă mesajul.

Rep: Dar în privinţa României, ce schimbări aţi văzut în noua administraţie a SUA? 

Peter Doran: Ei bine, un element ce a lucrat în favoarea României întotdeauna este că americanii şi liderii politicii americane înţeleg că România este unul dintre cei mai atlantişti aliaţi pe care îi avem în întregul NATO. Asta e bine. Cred, de asemenea, că atunci când iei în calcul intensificarea exerciţiilor comune, aşa cum s-a întâmplat cu exerciţiul Saber Guardian pe care l-am avut şi pe care îl vom avea din nou, cred, anul viitor, când priveşti detaşarea forţelor americane aici, în România, şi te uiţi la instituirea programului Aegisis Shore, ai multe motive care să te facă să ai încredere că Statele Unite, angajamentul SUA în România este, în fapt, chiar puternic şi de durată. Toate acestea sunt dovezi ale unei investiţii de durată pe care Statele Unite o fac în România, şi, extrapolând, unele dintre aceste eforturi au început în administraţia trecută, dar sunt duse la capăt de Administraţia Trump. Acesta este un pas pozitiv, pentru că arată că există o continuare a lucrurilor bune din administraţia anterioară în cea prezentă şi, de asemenea, există paşi noi care sunt făcuţi, pentru a-i transmite Rusiei mesajele potrivite.

Citește interviul INTEGRAL pe  G4Media.ro .



Peter Doran


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...