Cîţu: Rata inflaţiei în scădere înseamnă automat dobânzi mai mici în economie

Cîţu: Rata inflaţiei în scădere înseamnă automat dobânzi mai mici în economie

Rata inflaţiei în scădere înseamnă automat dobânzi mai mici în economie, iar costuri cu dobânzile mai mici înseamnă acces la credit mai ieftin pentru toţi românii, a scris marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Potrivit datelor INS publicate, vineri, preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%.

"Dobânzile mai mici sunt esenţiale în acest moment pentru că susţin efortul pe care îl facem prin creşterea investiţiilor în economie. Mix-ul de politici, fiscală şi monetară, funcţionează pentru prima oară în istoria noastră. Politica fiscală nu mai este prociclică. Este neinflaţionistă. Acest lucru atrage după sine o politică monetară care poate să relaxeze fară riscuri condiţiile monetare (dobânzi mai mici, rezerve minime obligatorii mai mici). Investiţii record, rata inflaţiei în scădere şi condiţii monetare mai relaxate (dobânzi mai mici şi RMO scăzut) garantează o revenire rapidă a economiei", a subliniat Cîţu.

Ministerul Finanţelor a subliniat că "guvernarea liberală a dus la reducerea semnificativă a inflaţiei".

"În luna iunie 2020 preţurile bunurilor de consum au crescut cu doar 0,08% faţă de luna mai. Faţă de aceeaşi luna a anului trecut preţurile bunurilor de consum au crescut cu 2,6%. Anul trecut, guvernare socialistă, preţurile bunurilor de consum creşteau cu 3,8%! Iar acum doi ani, în iunie, tot guvenare socialistă, preţurile bunurilor de consum creşteau ..ATENŢIE.. cu 5,4%!!! Atunci explodau preţurile şi cei mai afectaţi erau tocmai românii cu venituri mici. Grindeanu, Dăncilă, Ciolacu nu erau interesaţi atunci de cum îi sărăcesc pe români cu preţuri mari pentru că erau prea ocupaţi să-şi umple buzunarele proprii. Mai este o informaţie importantă pe care trebuie să o ştie toţi românii. În iunie preţurile bunurilor alimentare au scăzut faţă de luna mai cu datele oficiale demontează propaganda găştii socialiste", a mai spus Cîţu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”