Ciucă: Infrastructura spitalicească din România are nevoie de investiții și de dotări la cele mai înalte standarde
Premierul României a afirmat, cu prilejul unei vizite la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, care tratează anual peste 100.000 de copii, că sunt necesare investiții cât mai consistente în unitățile medicale din țara noastră.
„Sănătatea este bunul de preț de care avem grijă, mai ales când este vorba despre starea de bine a copiilor. Mi-am început deplasarea la Iași cu vizita la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sfânta Maria", care tratează anual peste 100.000 de copii, aproximativ 60% din pacienții din întreaga regiune de nord-est a țării și din Republica Moldova. M-am bucurat să văd că amplul proces de reabilitare, modernizare și dotare este aproape de finalizare, iar investiția de aproape 130 de milioane de lei din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, va oferi condiții mai bune de tratament copiilor și tinerilor care au nevoie de îngrijiri medicale. Spitalul, care funcționează deja ca unul regional, va avea un bloc operator nou cu cinci săli de operații, numărul de paturi de la Unitatea de Primiri Urgențe va crește de la cinci la 35”, explică premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului României.
„Devotamentul și empatia celor aproximativ 1.200 de profesioniști din domeniul medical sunt impresionante. Chiar și în perioada de reabilitare a spitalului, echipa medicală a continuat să acorde asistență sanitară, fiind ocupate în mod constant 480 din cele 650 de locuri. Am discutat cu managementul Spitalul "Sfânta Maria" și despre dotările de care are nevoie Compartimentul de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arși din cadrul unității sanitare”, mai arată Nicolae Ciucă.
18 milioane de lei de la Guvern
„Sprijinul guvernamental pentru dotarea cu echipamente medicale și instrumentar necesar acestui compartiment este în curs de derulare, prima parte a celor 18 milioane de lei din fonduri guvernamentale a fost deja virată pentru a remedia problemele pe care mi le-a semnalat doamna doctor Sidonia Susanu, la întâlnirea avută în luna ianuarie. Felicit managementul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sfânta Maria", Consiliul Județean și autoritățile locale pentru cum au reușit să atragă și să valorifice fonduri europene și guvernamentale”, a completat șeful Guvernului.
Premierul a vorbit și de importanța fondurilor pentru unitățile medicale „Infrastructura spitalicească din România are nevoie de investiții și de dotări la cele mai înalte standarde. Recent, au fost semnate contracte de finanțare pentru opt din cele 27 de unități medicale sau spitale publice care vor fi unele construite, altele renovate și dotate prin finanțare consistentă de peste 2 miliarde de euro asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt investiții așteptate de noi toți pentru că cetățenii au nevoie de servicii medicale de calitate și spitale mai sigure”, a conchis liderul de la Palatul Victoria.
Sursa: adevarul.ro