Cluj: Opt persoane, la spital după un accident în care au fost implicate un troleibuz şi un tramvai

Opt persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital, joi, în urma accidentului produs în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, unde un troleibuz şi un tramvai s-au ciocnit, iar la ora transmiterii acestei ştiri traficul rutier în zonă a fost reluat.

Cluj: Opt persoane, la spital după un accident în care au fost implicate un troleibuz şi un tramvai (Imagine: Shutterstock)

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, Horia Simu, la locul accidentului au fost trimise cinci ambulanţe, trei ale SAJ, o ambulanţă pentru transport victime multiple de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, precum şi o maşină SMURD.

"Au fost rănite uşor mai multe persoane, majoritatea au suferit contuzii la membre şi, în primă fază, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, apoi au fost transportate la spital cu cele cinci ambulanţe", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Horia Simu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Carmen Jucan, a precizat că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost transportate opt persoane - două din tramvai şi şase din troleibuz -, care au suferit leziuni uşoare.

Reprezentantul Poliţiei a mai spus că tramvaiul implicat în accident a fost ridicat din intersecţia unde a avut loc impactul, iar circulaţia în zonă a fost reluată.

Potrivit reprezentanţilor Companiei de Transport Public Cluj, în cele două mijloace de transport în comun care s-au ciocnit se aflau câteva zeci de persoane.

Accidentul, în urma căruia circulaţia mijloacelor de transport în comun a fost blocată timp de aproximativ o oră, s-a produs în jurul orei 11.00, sub podul Calvaria din cartierul Mănăştur, după ce şoferul troleibuzului nu s-a asigurat, iar autovehiculul a lovit tramvaiul şi l-a scos de pe şine.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

3 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

4 De ce apare România pe harta ISW privind „faza zero” a operațiunilor Rusiei în Europa

5 Cum a fost păcălită afacerista din din Satu Mare să-i trimită 2,5 milioane de dolari lui Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”