Coincidenţe ciudate despre marele laborator bacteriologic din Wuhan, care lucrează cu virusuri

Coincidenţe ciudate despre marele laborator bacteriologic din Wuhan, care lucrează cu virusuri

24 ianuarie. China este în ajunul Anului Nou, însă de data aceasta o mulţime de chinezi nu se vor alătura familiei pentru a sărbători fericiţi Anul Şobolanului de metal: ţara este tulburată de o epidemie masivă.

La acest moment, regimul comunist a băgat în carantină mai multe oraşe, cazurile sunt raportate practic în întreaga ţară, precum şi în mai multe ţări, printre care Mexic, SUA, Rusia, Japonia, Coreea şi de asemenea în Hong Kong, Macao şi Singapore.

În pofida acestei răspândiri masive, Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a întrunit în două şedinţe, prima oară cu două zile în urmă, şi a doua oară joi, însă, în mod ciudat, nu s-a putut hotărî dacă este într-adevăr cazul să ridice epidemia la nivel de pandemie internaţională.

Cu numai o săptămână în urmă, Partidul Comunist Chinez raporta sub două sute de cazuri, după ce, din luna noiembrie, când a fost semnalată apariţia epidemiei,  răspunsul guvernamental a fost ridicol .

Cu toate că ştirile despre epidemia din China fac prima pagină a ziarelor din toată lumea, sunt încă neclare efectele virusului, mortalitatea şi mai ales sursa lui - exceptând faptul că provine din Wuhan, unde se presupune că ar fi apărut în Piaţa de fructe de mare a oraşului din cauza animalelor vândute sau sacrificate.

Cu toate acestea, există o coincidenţă care merită examinată, ce a fost semnalată şi de publicaţia Zerohedge.

Wuhan nu este numai locul din care a izbucnit epidemia, ci şi oraşul care găzduieşte un interesant laborator biologic, a cărui poveste este controversată potrivit revistei Nature.

În februarie 2017, Nature a scris un articol extins despre ceea ce a numit „laboratorul chinez pregătit să studieze cei mai periculoşi germeni patogeni din lume”, al cărui nivel este evaluat BSL-4?

Laboratorul Wuhan a costat 44 de milioane USD, şi din motive de securitate, a fost construit cu asistenţă franceză cu mult peste nivelul probabil al inundaţiilor şi gândit pentru a rezista unui cutremur cu magnitudinea 7, deşi zona nu are istoric de cutremure puternice. Până aici lucrurile sunt de înţeles, fiind vorba despre un laborator de viruşi letali, şi dată fiind corupţia guvernamentală dramatică din China comunistă.

Laboratorul a fost menit controlului bolilor emergente, păstrării viruşilor purificaţi şi gândit să acţioneze ca „laborator de referinţă” al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, legat de laboratoare similare din întreaga lume, „un nod cheie în reţeaua de laboratoare pentru biosecuritate globală”, potrivit directorului său Yuan Zhiming.

Academia Chineză de Ştiinţe a aprobat construirea unui laborator BSL-4 în 2003 (în acel moment epidemia de SARS ascunsă de regim tocmai lovise China). Laboratorul a fost proiectat şi construit cu asistenţă franceză ca parte a unui acord de cooperare din 2004 privind prevenirea şi controlul bolilor infecţioase emergente, ceea ce iarăşi nu ar trebui să mire pe nimeni, la momentul respectiv Occidentul încercând să ia măsuri ca tragedia produsă de virusul SARS care a ajuns în 37 de ţări (cu aportul regimului comunist chinez care a muşamalizat răspândirrea sa luni de zile) să nu se mai repete.

Cu toate acestea, complexitatea proiectului, lipsa de experienţă a Chinei, dificultatea de a menţine finanţarea şi procedurile laborioase de obţinere a aprobărilor guvernamentale au făcut ca laboratorul să nu fie finalizat până la sfârşitul anului 2014, acelaşi an în care  mii de eşantioane de SARS au fost furate de la un laborator supersecurizat al Institutului Pasteur . Furtul nu a fost elucidat niciodată, laboratoul fiind închis câteva luni mai târziu.

Laboratorul din Wuhan a avut ca prime proiecte studierea virusului care cauzează febra hemoragică congoleză, şi, bineînţeles, virusul SARS.

Laboratorul are acreditare BSL-4, un nivel ridicat de bioconţinere, inclusiv filtrarea aerului şi tratarea apei şi a deşeurilor înainte de ieşirea din laborator şi stipularea faptului că cercetătorii îşi schimbă hainele şi fac duş înainte şi după utilizarea instalaţiilor de laborator.

Dar laboratoarele BSL-4 sunt adesea controversate. Primul laborator BSL-4 din Japonia a fost construit în 1981, dar a funcţionat cu agenţi patogeni cu risc mai mic până în 2015, când problemele de siguranţă au fost depăşite în cele din urmă, potrivit Nature.

Richard Ebright, biolog molecular la Universitatea Rutgers din Piscataway, New Jersey, susţine că virusul SARS, studiat la laboratorul din Wuhan, a scăpat de mai multe ori din instalaţiile de izolare la nivel înalt din Beijing.

Cum la putere în China se află un regim comunist, corupt până la măduvă, iresponsabil dacă nu  chiar criminal , având o masivă lipsă de consideraţie faţă de viaţa umană - a propriului popor sau a altora - aprobările luate pe pile şi relaţii, cu dispreţ faţă de respectarea standardelor, n-ar trebui să mire pe nimeni.

Mai jos redăm articolul revistei Nature , care sugerează, subtil dar fără dovezi, că epidemia de coronavirus ar fi putut fi un virus scăpat din laboratorul Wuhan, inclusiv unul transformat în armă.

Un laborator din Wuhan va fi în scurt timp autorizat să lucreze cu cei mai periculoşi patogeni din lume. Această evoluţie face parte dintr-un plan de construire a cinci până la şapte laboratoare cu nivel biosecuritate 4 (BSL-4) pe continentul chinez până în 2025 şi a generat multă emoţie, precum şi unele îngrijorări.

Unii oameni de ştiinţă din China sunt îngrijoraţi de evadarea agenţilor patogeni şi de adăugarea unei dimensiuni biologice tensiunilor geopolitice dintre China şi alte naţiuni. Însă microbiologii chinezi îşi celebrează intrarea în cadrul ţărilor-elită, împuternicite să lupte cu cele mai mari ameninţări biologice din lume.

„Va oferi mai multe oportunităţi cercetătorilor chinezi, iar de contribuţia noastră la agenţii patogeni de nivelul BSL-4 va beneficia lumea”, afirmă George Gao, director al Laboratorului cheie al Academiei Chineze de Ştiinţe pentru Microbiologie şi Imunologie Patogenă din Beijing. Există deja două laboratoare BSL-4 în Taiwan, dar laboratorul naţional din Wuhan ar fi primul pe continentul chinez.

Laboratorul a fost certificat ca respectând standardele şi criteriile BSL-4 de către Serviciul Naţional de Acreditare din China pentru Evaluarea Conformităţii (CNAS) în ianuarie. CNAS a examinat infrastructura, echipamentul şi managementul laboratorului, spune un reprezentant CNAS, deschizând calea să fie aprobat de Ministerul Sănătăţii. Un reprezentant din minister susţine că se va mişca lent şi prudent; dacă evaluarea merge fără probleme, ar putea aproba laboratorul până la sfârşitul lunii iunie.

BSL-4 este cel mai înalt nivel de bioconţinere: criteriile sale includ filtrarea aerului şi tratarea apei şi a deşeurilor înainte de ieşirea din laborator şi stipularea faptului că cercetătorii îşi schimbă hainele şi fac duş înainte şi după utilizarea instalaţiilor de laborator. Astfel de laboratoare sunt adesea controversate. Primul laborator BSL-4 din Japonia a fost construit în 1981, dar a funcţionat cu agenţi patogeni cu risc mai mic până în 2015, când problemele de siguranţă au fost depăşite în cele din urmă.

Extinderea reţelelor de laborator BSL-4 în Statele Unite şi Europa în ultimii 15 ani - cu peste 12 acum în funcţiune sau în construcţie în fiecare regiune - s-a confruntat, de asemenea, cu rezistenţă, inclusiv întrebări despre nevoia atâtor instalaţii.

Laboratorul Wuhan a costat 300 de milioane de yuani (44 de milioane USD) şi pentru a atenua problemele de siguranţă a fost construit cu mult peste nivelul inundaţiilor şi cu capacitatea de a rezista la un cutremur cu magnitudinea 7, deşi zona nu are istoric de cutremure puternice. Se va concentra pe controlul bolilor emergente, va păstra viruşii purificaţi şi va acţiona ca „laborator de referinţă” al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, legat de laboratoare similare din întreaga lume. „Va fi un nod cheie în reţeaua de laborator biosecuritate globală”, afirmă directorul laboratorului Yuan Zhiming.

Academia Chineză de Ştiinţe a aprobat construirea unui laborator BSL-4 în 2003, iar epidemia de SARS (sindrom respirator acut sever) care se derula la momentul respectiv a acordat impuls proiectului. Laboratorul a fost proiectat şi construit cu asistenţă franceză ca parte a unui acord de cooperare din 2004 privind prevenirea şi controlul bolilor infecţioase emergente. Dar complexitatea proiectului, lipsa de experienţă a Chinei, dificultatea de a menţine finanţarea şi procedurile încete de aprobare guvernamentale au făcut ca proiectul să nu fie finalizat până la sfârşitul anului 2014.

Primul proiect al laboratorului va fi studiul agentului patogen BSL-3 care cauzează febra hemoragică Crimeea-Congo: un virus mortal transmis de căpuşe care afectează animalele din întreaga lume, inclusiv în nord-vestul Chinei, şi care poate sări la oameni.

Planurile viitoare includ studierea agentului patogen care provoacă SARS, care, de asemenea, nu necesită un laborator BSL-4, înainte de a trece la Ebola şi la virusul Lassa din Africa de Vest. Un milion de chinezi lucrează în Africa; ţara trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate, spune Yuan. „Viruşii nu cunosc graniţele.”

Dar grijile înconjoară laboratorul chinezesc. Virusul SARS a scăpat de mai multe ori din instalaţiile de izolare la nivel înalt din Beijing, notează Richard Ebright, biolog molecular la Universitatea Rutgers din Piscataway, New Jersey. Tim Trevan, fondatorul CHROME Biosecuritate şi consultanţă în domeniul biosecurităţii din Damasc, Maryland, spune că o politică de deschidere este importantă pentru păstrarea în siguranţă a laboratoarelor BSL-4 şi se întreabă cât de uşor va fi acest lucru în China, unde regimul accentuează ierarhia. „Diversitatea punctului de vedere, structurile plate în care toată lumea se simte liberă să vorbească şi deschiderea informaţiilor sunt importante”, spune el.

Yuan spune că a depus eforturi pentru a rezolva această problemă cu personalul. „Le spunem că cel mai important este că ei raportează ceea ce au făcut sau nu au făcut”, spune el. Şi colaborările internaţionale ale laboratorului vor creşte deschiderea. „Transparenţa este baza laboratorului”, adaugă el.

(...) Ebright nu este convins că este necesar mai mult de un laborator BSL-4 în China continentală. El suspectează că extinderea este o reacţie la reţelele din Statele Unite şi Europa, despre care spune că sunt, de asemenea, nejustificate. El adaugă că guvernele vor presupune că o astfel de capacitate excesivă este pentru dezvoltarea potenţială a biotehnologiilor.

„Aceste facilităţi sunt duble”, afirmă acesta. Perspectiva de a acumula oportunităţi de a injecta maimuţe cu agenţi patogeni, de asemenea, îl îngrijorează mai degrabă decât îl încântă: „ele pot fugi, pot zgâria, pot muşca”.

Nu ne aşteptăm ca regimul comunist chinez să devină brusc transparent. N-o s-o facă niciodată, ar avea prea multe crime de asumat.

Întrebarea care se pune este dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii este conştientă de existenţa laboratorului din Wuhan şi a controverselor aferente. Iar în eventualitatea extrem de probabilă că este, de ce îşi asumă o atât de imensă lipsă de reacţie, când în joc ar putea fi vieţile a milioane de oameni. SURSA:  Epoch Times .

Reportaje-Live

M-am ferit sa scriu despre virusul din China si ce se intampla pe acolo ca sa evit un subiect cu potential isteric. Dar e timpul sa discutam.

Am doi prieteni buni care sunt in China chiar acum. Unul in Shanghai si celalalt in Shenzen. Ce imi povestesc oamenii acestia este de domeniul fantasticului. Este ca in filmele apocaliptice. Deci:

- 57 de milioane de oameni sunt blocati de armata in orase. Asta era dimineata pentru ca nimeni nu stie exact acum cate orase noi au fost inchise. Autoritatile chineze nu comunica nimic public. Sunt inchise gari, aeroporturi, autostrazi. Toate acestea in plin an nou chinezesc. Plus toata China in alerta maxima. Nu stiu daca se intelege ce inseamna asta. Imaginati-va ca sunteti in saptamana de dinainte de Craciun si nu puteti iesi la cumparaturi si din oras. Imaginati-va strazile pustii. In plus sunt mii de straini blocati in orasele in carantina.

- Regimul chinez face toate eforturile sa minimizeze situatia si sa controleze informatiile. Cei care ati stat in China sau lucrat vreodată macar 2 saptamani de acolo stiti ca internetul este cenzurat. Cu toate acestea pe twitter au aparut sute de filmulete din Wuhan unde oamenii au luat cu asalt spitalele. Dati o cautare "wuhan hospitals twitter" ca sa vedeti disperarea si cum cad oamenii din picioare pe strazi.

- unul dintre prietenii mei (cel din Shenzen) imi spune ca numarul victimelor este mult-mult mai mare decât cifrele anuntate oficial. In cladirea in care locuieste el, in centrul financiar din Shenzen, au fost ridicate doua persoane bolnave. Politia a bagat in carantina toata cladirea de 40 de etaje. Au luat pasapoartele la toti strainii. Practic prietenul meu este blocat de 3 zile in Shenzen, intr-un apartament si nu stie ce se va intampla. Bolnavi sunt ridicati cu un fel de targi speciale cu un fel de tub.

- virusul a aparut in Wuhan unde, ce sa vezi, acum cativa ani a fost inaugurate cel mai mare centru de cercetare in virusologie din China. De fapt de biowarfare. In China toata lumea vorbeste despre asta iar Washington Post a scris aseara despre asta. Sunt tot mai multe voci avizate care spun ca este vorba de un virus scapat din laborator. Da, exact ca in SF-urile apocaliptice.

- probabil ca intrebarea naturala este de ce atâta agitatie cu virusul acesta. Rata de mortalitate oficiala cica este de 3%. Si cu toate acestea autoritatile chineze au ales sa blocheze orase intregi, zeci de milioane de locuitori. Nu s-au agitat atât nici când a fost vorba de SARS. De ce credeti? De ce credeti ca au ales in plin an nou chinezesc sa faca asta isterizand populatia? De ce credeti ca SUA tocmai au in desfasurare o misiune speciala sa extraga din Wuhan 230 de americani blocati acolo? De ce credeti ca s-a reunit de urgenta OMS si a fost la un pas sa declare urgenta Internationala? Sunt doar 22 de morti oficial. Adica zero raportat la cate milioane de locuitori sunt in Wuhan. Este ca si cum am inchide Romania de la 27 de morti de gripa. De ce ar face autoritatile chinez asta cu riscuri economice enorme exact inainte de anul nou chinezesc? Ce e cu isteria asta din partea autoritatilor? Raspundeti voi la asta dar inainte dati cautare dupa Wuhan+Twitter sa vedeti ce postează locuitorii. Doar Twitter mai merge momentan.

- I-am intrebat cum se descurca si amândoi imi spun ca au probleme cu proviziile. Magazinele incep sa se goleasca. Amandoi au apucat sa comande online multe lucruri. In Shenzen si Shanghai inca se pastreaza o forma de normalitate desi armata e prezenta peste tot si strazile sunt aproape pustii. De medicamente nu poate fi vorba. Farmaciile au fost golite de mult.

Conform scenariilor urmeaza etapa doi in China - Isteria generala. Etapa 3 - asaltul magazinelor. Etapa 4 - disolutia autoritatilor etc.

- vi se pare ca exagerez? Xi Ping tocmai a iesit la declaratii si spune ca China se afla intr-o "grave situation". Cititi presa Internationala in ultimele ore.

Pe masura ce aflu mai multe de la prietenii mei din China promit ca o sa scriu mai multe. Deocamdata putem comunicam doar pe Slack. Exista o bariera mediatica pentru a evita o isterie generala.

Nu vreau sa ma gândesc ce se va intampla daca lucrurile scapa de sub control in China. Oricum vizitele strainilor in China se vor reduce foarte mult, comertul online cade complet (mai e cineva care cumpara de pe Aliexpress azi?) iar economia Chinei va fi clar afectata de aceasta criza.

Oricum o privim nebunia asta are toate ingredientele unei "lebede negre". Sa ne fereasca Dumnezeu de o gripa spaniola.

PS pentru cei care stiu ei sigur ca totul e safe, ca nu va fi nimic etc va recomand cititi "Cyber Storm" de Mathew Mather. Discutam dupa.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...