Comisia de anchetă / Nețoiu susține că nu a fost acasă la Oprea în seara prezidențialelor din 2009

Gheorghe Nețoiu, fost membru fondator al UNPR, a declarat marți, după audierea sa la Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, că nu a fost prezent la Gabriel Oprea acasă și nu era nici în București în seara scrutinului.

"Referitor la afirmația domnului Andronic, eu am fost de multe ori la domnul Oprea, sunt prieten înainte de 1989 cu domnul Oprea și cu domnul Iordănescu, dar în seara respectivă nu am fost nici acolo, nici în București. Eram la Craiova, mai exact la un hotel din Craiova. E adevărat, m-am întâlnit cu domnul Andronic în casa domnului Oprea, dar cu altă ocazie, nu atunci", a susținut Nețoiu.

Întrebat dacă l-a văzut pe Florian Coldea, atunci când s-a constituit UNPR, în biroul lui Gabriel Oprea de la MApN, Nețoiu a spus: "Nu l-am văzut. L-am văzut pe domnul Coldea cu alte ocazii, dar nu particulare. La o întâlnire privată a fost și domnul Coldea. La un restaurant, era ziua cuiva. Nu l-am văzut pe domnul Maior. Noi eram la UNPR, eram vicepreședinte cu domnul Iordănescu pe linie de sport și era ziua cuiva din sport. A trecut și dânsul (Coldea — n.r.), i-a spus 'la mulți ani' și a plecat".

El a adăugat că a fost și în biroul lui Gabriel Oprea de la MApN. "M-am văzut decât cu domnul Oprea, eu nu mă duceam să mă întâlnesc, nu făceam ședință acolo", a afirmat Nețoiu.

Cât privește relația lui cu UNPR, Nețoiu a reamintit că a fost unul dintre membrii fondatori ai formațiunii politice. "La UNPR, eu am fost unul din membrii fondatori, împreună cu domnul Iordănescu. Discuția a fost din septembrie — octombrie pentru înființarea acestui partid, iar evenimentele s-au petrecut în decembrie, pe data de 6", a susținut Nețoiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?