Comisia Europeană avertizează 27 de ţări membre ale UE că s-ar putea să nu se ajungă la un acord privind Brexit-ul

Comisia Europeană avertizează 27 de ţări membre ale UE că s-ar putea să nu se ajungă la un acord privind Brexit-ul

Comisia Europeană avertizează cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, excluzând Marea Britanie, că trebuie să fie pregătite în legătură cu posibilitatea de a nu se ajunge la un acord cu Londra privind Brexit-ul, relatează joi Press Association.

Potrivit sursei, se aşteaptă să fie publicat un document în timp ce Dominic Raab întreprinde prima sa vizită la Bruxelles în calitate de ministru britanic pentru Brexit. Documentul avertizează în legătură cu posibilitatea unor cozi lungi de aşteptare la frontiere şi în porturi, perturbări în transportul aerian şi noi restricţii privind transferul de date.

Între timp, zeci de documente referitoare la activităţile pregătitoare vor trebui întocmite în condiţiile inexistenţei unui acord privind Brexit-ul, ele urmând să fie publicate în săptămânile următoare.

Premierul britanic Theresa May a declarat în Comisia pentru relaţia cu Camera Comunelor că aproximativ 70 de ''note tehnice'' vor defini ceea ce li se va cere cetăţenilor şi firmelor dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană în martie 2019 fără un acord privind retragerea sa din blocul comunitar.

O copie a unei broşuri de 15 pagini a Comisiei Europene privind potenţiale şocuri, obţinută de BBC, prevede că ţine de responsabilitatea fiecărei naţiuni şi instituţii din Uniunea Europeană de a angaja personal şi de a ajunge la înţelegeri pentru a face faţă retragerii Marii Britanii din UE fără un acord.

Se aşteaptă ca documentul să avertizeze că trebuie intensificate imediat pregătirile la toate nivelurile, pentru a include toate consecinţele posibile, enumerând potenţiale probleme în domenii precum frontierele, transportul, datele şi circulaţia medicamentelor.

Convorbirile lui Dominic Raab cu negociatorul-şef al UE privind Brexit-ul, Michel Barnier, survin în timp ce guvernul încearcă să-şi menţină strategia de retragere din UE după două săptămâni de turbulenţe, inclusiv demisia predecesorului său David Davis, în semn de protest faţă de compromisul cabinetului premierului Theresa May privind obiectivele retragerii din blocul comunitar.

Reuniunea are loc în timp ce Chris Patten, fost membru al cabinetului conservator, prezice că s-ar putea ca în toamnă să aibă loc alegeri generale de urgenţă în legătură cu Brexit-ul.

''Este perfect posibil ca în această toamnă şi la iarnă să fim în situaţia ca parlamentul să nu poată merge înainte, să nu poată da înapoi, să nu poată să se mişte într-o parte, şi să ne confruntăm cu haos şi să ne prăbuşim din Uniunea Europeană'', a declarat Lordul Patten la BBC. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Guvernul pune piciorul în prag și vine cu proiecte pentru eliminarea haosului produs de ANRE / Până la ce dată v…

2 ULTIMA ORĂ Cel mai mare furnizor de energie electrică schimbă regulile încheierii contractului în piaţa liberă

3 BREAKING Comisia Europeană refuză toate propunerile din Inițiativa cetățenească (Minority SafePack) privind mi…

4 DOCUMENT ANRE încearcă să dreagă busuiocul după ce Guvernul a anunțat că intervine în scandalul liberalizării …

5 Medic român în Suedia / Am ajuns să invidiez România