Comisia juridică:Cererea privind arestarea preventivă a Elenei Udrea nu a întrunit voturile necesare pentru adoptare

Comisia juridică:Cererea privind arestarea preventivă a Elenei Udrea nu a întrunit voturile necesare pentru adoptare

Cererea DNA privind arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată, iar plenul va decide în privința acestei solicitări, a anunțat vineri vicepreședintele comisiei Ciprian Nica.

"Rezultatul votului pentru cea de-a treia cerere cu privire la încuviințarea arestării este: 11 au votat "pentru", șapte au votat "împotrivă", trei abțineri și un vot nul, prin urmare se va face un raport că nu s-a întrunit majoritatea cerută de regulament pentru încuviințare. Mai am de făcut o precizare că o să apară în spațiul public anumite persoane care o să spună că Parlamentul României este o talpă împotriva Justiției: nu este o frână împotriva Justiției, ca drept dovadă s-a votat începerea urmăririi penale", a spus Nica, la finalul ședinței Comisiei juridice.

El a adăugat că parlamentarii din comisie nu se substituie instanțelor de judecată. "Noi suntem o comisie a Parlamentului României, iar votul final pentru încuviințare se va da în plen. Noi avem numai un vot consultativ în momentul respectiv", a precizat Nica.

Potrivit acestuia, unii dintre membrii comisiei care au lipsit de la ședință și-au trimis înlocuitori, iar alții nu, pentru că "unii dintre deputați nu mai vor să suplinească datorită cererii". AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?