Confruntare maritimă globală: cum se fracturează ordinea pe oceane
De la Strâmtoarea Ormuz la Marea Nordului, o nouă formă de conflict maritim global se extinde, punând sub semnul întrebării stabilitatea securității internaționale. Miza nu este doar prețul petrolului, ci însăși supraviețuirea normelor și principiilor care au guvernat comerțul mondial timp de secole. Această erodare progresivă a dreptului maritim internațional amenință lanțurile globale de aprovizionare și echilibrul geopolitic, transformând mările lumii în zone de confruntare permanentă.
Securitatea globală este tot mai amenințată pe măsură ce principiile cooperării maritime sunt subminate de acțiuni unilaterale și conflicte regionale, marcând un colaps al ordinii bazate pe reguli nu doar pe uscat. Această realitate este analizată de Simon Tisdall în The Guardian.
Nave militare în Marea Neagră FOTO: AFP
Principiul "mării libere" sub amenințare
Campania militară a Statelor Unite de a asigura transportul maritim comercial în Strâmtoarea Ormuz, în fața atacurilor iraniene, nu este o inovație recentă. Un precedent similar a avut loc în perioada 1825-1827, când o escadrilă navală americană a fost trimisă în Marea Mediterană pentru a proteja navele comerciale de corsarii și pirații greci. La acea vreme, misiunea americană viza exclusiv apărarea comerțului și a intereselor de afaceri, fără a sprijini lupta Greciei pentru independență față de Imperiul Otoman. La fel, războiul fostului președinte american Donald Trump cu Iranul s-a redus la un calcul similar, axat pe interese economice, după ce apelurile la o revoluție populară în Teheran au fost abandonate.
Deși Statele Unite nu au ratificat Convenția ONU din 1982 privind dreptul mării, care garantează libera trecere fără interferența statelor riverane, țara a susținut de-a lungul istoriei principiul libertății de navigație, cunoscut sub numele de „mare liberum”. Acest concept a fost dezvoltat în secolul al XVII-lea de juristul olandez Hugo Grotius. În luna iunie, secretarul de stat american Marco Rubio a respins pretențiile Iranului, afirmând că „nicio țară nu are voie să perceapă taxe sau tarife pe o cale navigabilă internațională”. Totuși, paradoxal, Trump a sugerat ulterior că Statele Unite ar putea face exact acest lucru, impunând propriile taxe de trecere, deși a revenit asupra declarației.
O altă complicație o reprezintă un „memorandum de înțelegere” semnat luna trecută cu Iranul, care recunoaște dreptul acestuia, alături de Oman, de a monetiza tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz. Acest document rămâne, cel puțin deocamdată, singurul fundament posibil pentru un viitor acord de pace, chiar și în contextul reluării atacurilor americane și a amenințărilor lui Trump.
Poziția ambiguă și contradictorie a lui Trump reflectă o destrămare mai amplă a consensului privind „marea liberă”, un principiu fundamental al dreptului maritim internațional, și accelerează degradarea generală a ordinii internaționale bazate pe reguli. Trump susține că statele-națiune – sau cel puțin Statele Unite – au dreptul absolut de a acționa unilateral, în interes propriu, fără constrângerile impuse de legi, tratate sau de respectul față de „bunurile comune globale” reprezentate de marea liberă. Consecințele destabilizatoare ale acestei abordări, adoptate și de alte state, devin tot mai evidente. Noul „război al mărilor” al secolului XXI nu implică bătălii navale de anvergura celor de la Jutland sau Midway, dar liniile frontului rămân aceleași: apărare, securitate, frontiere, comerț liber, bani și putere.
Escaladarea conflictelor regionale și provocări la adresa libertății de trecere
Războiul maritim contemporan se manifestă prin multiple fațete, extinzând impactul precedentelor stabilite în confruntarea din Ormuz. În Yemen, milițiile Houthi, aliate Iranului, au inițiat o blocadă similară în Strâmtoarea Bab al-Mandab, la intrarea în Marea Roșie. Această acțiune, susținută ca represalii pentru atacurile Arabiei Saudite, a dus la lovirea a două petroliere, alimentând îngrijorarea piețelor de energie și anticipând o escaladare mai amplă.
Potențial la fel de dăunătoare pentru normele internaționale este dezbaterea declanșată în Indonezia, în urma crizei din Ormuz, privind posibilitatea impunerii unor taxe de trecere prin Strâmtoarea Malacca, o rută prin care tranzitează 22% din transportul maritim mondial. Se ridică întrebarea dacă Turcia ar putea adopta o abordare similară celei americano-iraniene și să perceapă taxe pentru trecerea prin Bosfor, sau Spania pentru Strâmtoarea Gibraltar. Implicațiile grave pentru comerțul global și lanțurile de aprovizionare sunt evidente, având în vedere că aproximativ 80% din volumul mărfurilor tranzacționate la nivel mondial este transportat pe mare.
Dincolo de tensiunile legate de comerțul maritim, confruntările directe dintre rivalii regionali devin tot mai frecvente, în special în Marea Chinei de Sud și în apele din jurul Taiwanului. Cauza principală este politica expansionistă a Chinei, care a construit insule artificiale militarizate pe recife obscure și a provocat confruntări sporadice cu vecini precum Filipine. Similar Statelor Unite, Beijingul respinge dreptul internațional atunci când nu îi convine, în special decizia din 2016 a Curții Permanente de Arbitraj, care a stabilit că pretențiile Chinei asupra suveranității majorității Mării Chinei de Sud nu au un fundament legal.
China a depășit o altă linie roșie săptămâna trecută, când unul dintre distrugătoarele sale purtătoare de rachete a desfășurat exerciții cu muniție reală în interiorul zonei economice exclusive a Japoniei, la aproximativ 180 de kilometri de Okinotori, cea mai sudică insulă japoneză. Tokyo și Beijingul au dispute maritime de lungă durată, însă tensiunile au crescut brusc după ce noul premier japonez, Sanae Takaichi, a sugerat că o eventuală tentativă chineză de a prelua Taiwanul ar putea declanșa un răspuns militar din partea Japoniei. Rareori trece o săptămână fără informații despre exerciții aeriene și navale chineze, desfășurate în perspectiva unui asalt amfibiu asupra Taiwanului – un scenariu tot mai puțin ipotetic. Faptul că o fregată rusă a însoțit nava de război chineză aflată în apropierea Japoniei subliniază implicarea unui alt actor important în acest război maritim global.
Rusia și războiul maritim hibrid
Flota rusă din Marea Neagră, odată lăudată de Vladimir Putin, a suferit pierderi severe cauzate de rachetele și dronele ucrainene începând cu anul 2022. Navele sale nu mai controlează Marea Neagră, refugiindu-se în cea mai mare parte în porturi. Ca și cum ar încerca să compenseze aceste pierderi, operațiunile militare navale hibride ale Rusiei, desfășurate în „zona gri” împotriva aliaților europeni ai Ucrainei, sunt în plină expansiune. Conductele subacvatice și cablurile de comunicații din Marea Baltică s-au dovedit ținte vulnerabile.
Rusia și-a intensificat, de asemenea, activitățile flotei de suprafață și ale submarinelor în apropierea Atlanticului de Nord, în Marea Nordului și în Canalul Mânecii, unde este suspectată că ar cartografia infrastructura subacvatică în vederea unor eventuale acțiuni de sabotaj viitoare. La începutul săptămânii trecute, una dintre navele sale de război a mers chiar mai departe, marcând prima zi de mandat a lui Andy Burnham ca prim-ministru al Regatului Unit printr-un rar exercițiu cu muniție reală, desfășurat la aproximativ 130 de kilometri sud de Plymouth, sediul Marinei Regale Britanice.
Acesta a fost cel mai recent dintr-un șir de acțiuni ostile menite să provoace, să intimideze și să testeze apărarea britanică și europeană. Luna trecută, o fregată rusă a tras focuri de avertisment în apropierea unui iaht privat, în largul insulei Wight. Incidentul poate părea nesemnificativ, însă capătă cu totul altă greutate atunci când este privit în contextul mai larg al unei confruntări navale NATO-Rusia aflate în plină acumulare. Iar atunci începe să pară cu adevărat îngrijorător, a avertizat Simon Tisdall în The Guardian.
Analiștii avertizează că erodarea treptată a dreptului internațional maritim transformă mările lumii într-o zonă de confruntare permanentă, punând în pericol lanțurile globale de aprovizionare și stabilitatea geopolitică generală.
Explorează subiectele:
