Consiliul Concurenței analizează preluarea Billa România de către grupul Carrefour; observațiile pot fi transmise până pe 16 martie

Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică prin care grupul Carrefour preia controlul asupra activității de retail operată în România sub marca 'Billa' a grupului Rewe (Billa România SRL și Billa Invest Construct SRL), iar eventualele observații sau puncte de vedere în legătură cu operațiunea de concentrare economică pot fi transmise până la data de 16 martie, informează un comunicat al CC transmis miercuri AGERPRES.

Grupul Rewe își va menține celelalte activități de retail din România, concentrându-se asupra rețelei sale de magazine de tip discounter.

Deși tranzacția a fost notificată inițial Comisiei Europene, Consiliul Concurentei din România a fost considerată autoritatea cea mai potrivită pentru a realiza o analiză detaliată a piețelor pe care Carrefour își consolidează poziția în urma preluării magazinelor Billa.

Autoritatea de concurență va evalua operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Carrefour este membră a Grupului Carrefour, ce activează pe piața comercializării cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de consum curent în peste 30 de tari. În România, Carrefour operează prin intermediul magazinelor de tip hypermarket (Carrefour Hypermarket), supermarket (Carrefour Market), precum și a magazinelor de proximitate (Carrefour Express).

Consiliul Concurentei invită părțile terțe interesate să prezinte eventuale observații sau puncte de vedere în legătură cu operațiunea de concentrare economică notificată.

Observațiile sau punctele de vedere pot fi transmise la Consiliul Concurenței până la data de 16 martie 2016.

Carrefour a anunțat în data de 22 decembrie semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România cu Grupul Rewe , însă operațiunea trebuia aprobată de către Consiliul Concurenței.

'Repartizate pe întreg teritoriul românesc, cele 86 de supermarketuri Billa România reprezintă o suprafață de vânzare totală de 83.000 de metri pătrați. Datorită acestei achiziții, Carrefour devine primul operator de supermarketuri din România, întărindu-și astfel oferta multiformat și mergând totodată mai aproape de clienții săi', se menționa în comunicat.

Carrefour, al doilea grup de distribuție mondial și primul din Europa, are peste 380.000 de angajați în întreaga lume. 'Prezent în 35 de țări cu peste 12.000 de magazine, grupul a realizat o cifră de afaceri de 100,5 miliarde de euro în 2014', se precizează în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 Traseul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați: cum s-a desprins din grupul de atac și ce încărcătură explozivă avea

5 „Fiecare vehicul rus este o țintă” / Ucraina spune că a „tăiat” coridorul strategic dintre Crimeea și Donbas