Convoiul umanitar pentru Gaza, atacat de drone două zile la rând. Greta Thunberg se află printre activiști

Convoiul umanitar pentru Gaza, atacat de drone două zile la rând. Greta Thunberg se află printre activiști

Un convoi umanitar maritim format din peste 50 de nave care se îndreaptă către Fâșia Gaza a fost atacat din nou de drone, pentru a doua zi la rând. Printre activiștii aflați la bord se numără și Greta Thunberg

Flotila cu ajutoare pentru Gaza, atacată de drone FOTO: Captură video

Flotila cu ajutoare pentru Gaza, atacată de drone FOTO: Captură video

Imagini surprinse la bordul unei ambarcațiuni sub pavilion britanic arată cum nava este cuprinsă de flăcări după ce un obiect, cel mai probabil o dronă, a lovit vasul. Incidentul a avut loc în apele Tunisiei, la doar o zi după ce flotila umanitară raportase un alt atac similar .

Guvernul tunisian a negat orice implicare în aceste incidente, iar armata israeliană nu a comentat până acum situația.

Atacul precedent, în portul Sidi Bou Said

Primul incident a avut loc luni, atunci când o navă sub pavilion portughez a fost lovită de o dronă în timp ce era ancorată în afara portului Sidi Bou Said, în Tunisia, potrivit organizatorilor flotilei , Global Sumud Flotilla (GSF).

Toţi cei şase pasageri şi membrii echipajului sunt teferi ”, au precizat aceștia. În schimb, autoritățile tunisiene au respins categoric acuzațiile. „Nu a fost detectată nicio dronă”, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale pentru agenția AFP, adăugând că ancheta este în desfășurare.

Același purtător de cuvânt a explicat pentru postul de radio Mosaique FM că „informaţiile privind un atac cu drone asupra flotei nu au niciun fundament real”, iar o inspecţie iniţială arată că explozia ar fi avut loc chiar în interiorul navei, relatează Reuters .

Reacții internaționale

Flotila a plecat din Barcelona săptămâna trecută și a ajuns duminică în Tunisia. Organizația GSF a precizat că „barca familiei” a fost lovită în apele tunisiene, iar incendiul izbucnit a avariat puntea principală . Într-o serie de videoclipuri publicate pe Instagram, purtătorii de cuvânt ai GSF au afirmat că un „dispozitiv incendiar” ar fi provocat focul, stins ulterior de echipaj.

Raportorul special al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Francesca Albanese, prezentă și ea în videoclipurile GSF, a catalogat incidentul drept o posibilă amenințare la adresa suveranității Tunisiei. „Dacă atacul ar putea fi verificat, acesta ar constitui un atac şi o agresiune împotriva Tunisiei şi a suveranităţii tunisiene”, a declarat ea. Într-o postare pe platforma X, Albanese a precizat că se află în portul Sidi Bou Said și „încearcă să afle adevărul împreună cu autoritățile locale”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Omul din PNL în legătură cu rușii

2 Unda de șoc din Paris care lovește în plin România și UE. Riscăm un scenariu de coșmar care ar fi sărbătorit la Moscova

3 SUA anunță că rup un acord important cu România și alți parteneri europeni / „Un act unilateral de dezarmare”

4 Apar amănuntele / Suma uriașă cu care guvernarea Ciolacu supracontractase proiectele din PNRR

5 Cârtița Rusiei, Viktor Orbán, prezice divizarea oficială a Ucrainei în trei zone / El susține că SUA au acceptat deja că Rusia a câștigat războiul