Copil de 14 ani, executat pe nedrept. Erorile judiciare care au șocat secolul XX

Deși sistemele judiciare moderne din secolul XX ofereau un cadru legal pentru rezolvarea disputelor și monitorizarea legislației, ele nu au fost imune la greșeli colosale. Aceste erori, comise de judecători și procurori prin vicii de procedură sau evaluări incorecte ale probelor, au dus la condamnarea pe nedrept a multor oameni. Unele dintre cele mai revoltătoare cazuri au implicat chiar condamnări la moarte, provocând un scandal imens în rândul opiniei publice.

Nedreptate tragică: Execuția unui copil de 14 ani, George Stinney Jr.

Una dintre cele mai cumplite erori judiciare ale secolului XX a avut loc pe 16 iunie 1944, când George Stinney Jr., un băiat afro-american de doar 14 ani și cântărind aproximativ 41 kg, a fost executat pe scaunul electric în Columbia, Carolina de Sud. Martorii oculari au relatat că tânărul plângea în timpul execuției, transformând acest eveniment într-un simbol al injustiției. Povestea tragică a lui George Stinney Jr. a început cu trei luni înainte de execuție.

El locuia în Alcolu, Carolina de Sud, un mic oraș muncitoresc cu segregare rasială, unde tatăl său lucra la o fabrică de cherestea, iar familia locuia într-o casă modestă, pusă la dispoziție de companie. Pe 23 martie 1944, două fete albe, Betty June Binnicker (8 ani) și Mary Emma Thames (10 ani), au dispărut. Chiar și tatăl lui George a participat la căutări. Cadavrele fetelor, cu craniile sfărâmate, au fost descoperite ulterior în zona afro-americană a orașului. Poliția a ajuns la George Stinney Jr. deoarece acesta mărturisise senin că le-a văzut pe fete cerând direcții către un anumit tip de floare, înainte ca ele să plece.

Imediat după această mărturisire, George a fost arestat. A doua zi, șeriful a anunțat că băiatul de 14 ani ar fi recunoscut că le-a ucis pe fete cu o bucată de fier, pe care ar fi ascuns-o ulterior. Însă, nimeni altcineva nu a fost martor la această mărturisire, și nu a existat nicio declarație scrisă sau semnată, deși George știa să scrie. Băiatul afro-american a fost transferat într-o închisoare dintr-un alt stat pentru a-l proteja de un potențial linșaj din partea populației albe din Alcolu. Familia sa a fost concediată, lăsată fără locuință și, în cele din urmă, alungată din stat.

După doar o lună, George Stinney Jr. a fost judecat într-un proces ulterior considerat profund inechitabil. Niciun afro-american nu a avut voie în sala de judecată, iar avocatul său, desemnat din oficiu, nu a chemat niciun martor în apărare. Deși George avea un alibi solid, sora sa mai mică fiind cu el toată ziua, iar alți frați l-au văzut acasă pe parcursul zilei, aceste fapte au fost ignorate. Acuzarea a prezentat drept singură probă mărturia șerifului privind presupusa confesiune a lui George. Un juriu format exclusiv din persoane albe a deliberat doar 10 minute înainte de a-l declara vinovat de omor, iar judecătorul l-a condamnat imediat la moarte. În ciuda apelurilor organizațiilor pentru drepturile afro-americanilor, guvernatorul Olin Johnston a refuzat să intervină. George Stinney Jr. a fost executat la doar trei luni de la presupusa faptă, fără o confesiune publică a faptelor și, conform cercetărilor ulterioare, existând și un alt suspect.

Șaptezeci de ani mai târziu, în 2014, o judecătoare din Carolina de Sud a organizat o audiere de două zile. În cadrul acesteia, au depus mărturie trei dintre frații supraviețuitori ai lui George, membri ai echipei de căutare și mai mulți experți. Judecătoarea Carmen Tevis Mullen a anulat condamnarea, constatând că George Stinney fusese lipsit în mod fundamental de dreptul la un proces echitabil, declarând: „Nu-mi pot imagina o nedreptate mai mare decât încălcarea drepturilor constituționale ale unei persoane, încălcare care, în acest caz, mi-a fost dovedită.”

Cazul Timothy Evans: O execuție ce a zdruncinat încrederea publică în justiție

Un alt caz la fel de tragic și tulburător a fost cel al galezului Timothy Evans, executat în martie 1950 pentru o crimă pe care nu a comis-o. Procesul și condamnarea lui Evans prezintă similitudini cu cele ale lui George Stinney, în sensul că Evans era, de asemenea, un individ marginalizat de poliție și sistemul judiciar, datorită sărăciei și capacității sale intelectuale reduse.

Drama lui Timothy Evans a început pe 30 noiembrie 1949, când s-a prezentat la o secție de poliție din Merthyr Tydfil, un orășel din Țara Galilor. El a declarat că vecinul său, John Christie, acceptase să-i ajute soția, Beryl, să avorteze, dar aceasta murise în timpul procedurii. Evans a mai adăugat că fiica lor, Geraldine, în vârstă de doar doi ani și jumătate, fusese încredințată cuiva spre îngrijire, însă Christie refuza să-i spună unde se afla și nu-i permitea să o vadă. Deși locuia la Londra, Evans a ales să raporteze incidentul la poliția din orașul său natal, Merthyr Tydfil. El avusese o copilărie dificilă, trăise într-o familie monoparentală, se dezvoltase mai lent și suferea de o leziune tuberculoasă la piciorul drept, care îl împiedica să facă munci grele. Lipsind mult de la școală, Evans era aproape analfabet la finalizarea cursurilor.

În ciuda dificultăților, Evans a învățat meseria de zugrav și decorator. S-a căsătorit în 1947 cu Beryl Thorley, iar pe 10 octombrie 1948 s-a născut fiica lor, Geraldine. La scurt timp după căsătorie, tinerii s-au mutat într-un apartament la ultimul etaj al imobilului de la 10 Rillington Place, aproape de Ladbroke Grove, Londra, unde la parter locuiau John Christie și soția sa, Ethel. În 1949, Beryl a rămas din nou însărcinată, iar din cauza sărăciei, cuplul a decis să recurgă la un avort, o practică ilegală în Anglia acelor vremuri. Procedura a avut loc în secret, în apartamentul lui John Christie, fără participarea lui Evans.

Evans a dat inițial o declarație falsă polițiștilor, susținând că el i-a administrat soției sale o substanță care i-a provocat decesul, într-un efort de a-l proteja pe vecinul său de riscul închisorii. Ulterior, a recunoscut că și-a trimis soția la Christie pentru avort. În urma unei percheziții la 10 Rillington Place, polițiștii au descoperit trupul lui Beryl, învelit într-o pânză și ascuns în spălătoria din curtea casei, alături de trupul fiicei lor, Geraldine. Ambele fuseseră strangulate. Evans a fost imediat arestat.

S-a stabilit ulterior că o mare parte din mărturia lui Evans, în care își recunoștea vina, fusese dictată de anchetatori, și că nu existau dovezi criminalistice care să-l incrimineze. În timpul procesului, Timothy Evans și-a susținut nevinovăția în repetate rânduri, afirmând că John Christie, vecinul său, fusese cel care le ucisese pe soția și fiica sa. Însă, statutul său de om cu posibilități intelectuale reduse și situație materială precară a făcut ca declarațiile sale să fie ignorate.

Procesul a început pe 11 ianuarie 1950, Evans fiind judecat pentru uciderea fiicei sale, Geraldine. După o deliberare de doar 40 de minute, care a urmat unui proces de trei zile, Evans a fost condamnat la moarte prin spânzurare, sentință executată pe 9 martie 1950. „Dacă a existat vreodată un om spânzurat pentru o crimă pe care nu a comis-o, acela a fost Timothy Evans”, scria Ludovic Kennedy în cartea sa, "10 Rillington Place".

Culmea a survenit trei ani mai târziu, când poliția britanică a descoperit la aceeași adresă, 10 Rillington Place, mai multe cadavre de femei, cel puțin șase, ascunse sub podele și în spălătorie. Toate erau victimele lui Christie. John Christie și-a mărturisit crimele, inclusiv uciderea lui Beryl și Geraldine, demonstrând că Timothy Evans fusese nevinovat și executat pe nedrept. În octombrie 1966, Timothy Evans a primit o grațiere regală postumă.

Cazul lui Timothy Evans a contribuit semnificativ la abolirea pedepsei cu moartea în Marea Britanie. După cum remarca Ludovic Kennedy, „Cazul Evans a zdruncinat încrederea publicului în pedeapsa cu moartea.”

Explorează subiectele:

Erori judiciare George Stinney Jr. Timothy Evans

Distribuie Distribuie Comentarii