Copilă de 15 ani, dusă cu forța să se prostitueze în mai multe localități. Proxeneții, arestați

Copilă de 15 ani, dusă cu forța să se prostitueze în mai multe localități. Proxeneții, arestați

Două percheziții efectuate în județul Ialomița, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor în formă continuată s-au încheiat cu reținerea și apoi arestarea a trei persoane.

Fetiță abuzată. FOTO Shutterstock

Fetiță abuzată. FOTO Shutterstock

În data de 8 februarie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Ialomița, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Fetești și Bordușani.

„Din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite ar fi recrutat, adăpostit și transportat, în mai multe localități din țară, o minoră, de 15 ani, cu scopul de a o exploata, prin practicarea prostituției”, precizează IPJ Ialomița.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, trei telefoane mobile, o țigaretă, despre care există suspiciunea că ar conține substanțe psihotrope, precum și un laptop.

Trei persoane au fost reținute.

Două femei, de 23 și 39 de ani și un bărbat, de 33 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor în formă continuată”, mai arată IPJ Ialomița.

Joi, 9 februarie, cele trei persoane au fost prezentate magistraților Tribunalului Ialomiţa, care au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

„Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița. Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, mai precizează IPJ Ialomița.

Amintim că, luna trecută, și polițiștii brașoveni au efectuat 12 percheziții, în urma cărora au reținut 7 persoane pentru trafic de minori. În timpul cercetărilor, asupra suspecților s-au găsit și droguri de mare risc.

Și tot în ianuarie, un tânăr de 26 de ani a fost arestat, iar altul, de 21 de ani, a fost plasat sub control judiciar, ambii fiind acuzați de proxenetism . Polițiștii din Galați au aflat că cei doi au scos bani frumoși din prostituție.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?

5 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…